Ion Ţiriac își aduce aminte melancolic de începutul carierei și plecarea din Brașov

Clubul de tenis Doherty din Capitală, cel mai vechi din ţară, va fi reconstruit printr-o investiţie a Primăriei Sectorului 1 conform unui protocol semnat, joi, într-o conferinţă de presă, de primarul Daniel Tudorache şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac.

„Semnez astăzi cu domnul Ion Ţiriac protocolul de colaborare dinte Primăria Sectorului 1 şi Federaţia Română de Tenis. Deci din acest moment putem sprijini tenisul, iar începând de mâine vom face acea comisie care va începe lucreze pe acest proiect. Mulţumim Simonei Halep pentru performanţa realizată la Wimbledon. Pentru că noi am intrat în Consiliul Local cu acest protocol cu federaţia de tenis de mai multe ori… dar acum rezultatul Simonei i-a influenţat pe aproape toţi consilierii şi au votat această hotărâre care ne permite nouă azi să semnăm protocolul”, a spus Daniel Tudorache.

Edilul Sectorului 1 a menţionat că se va investi atât cât va fi nevoie pentru ca baza Doherty să se ridice la standardele cerute de FRT. „Primăria va da câţi bani va fi nevoie pentru acest centru de tenis. Proiectul îl va face Federaţia Română de Tenis, noi venim cu investiţia. Suma nu o ştim acum pentru că trebuie să vedem exact proiectul. Noi, Primăria Sectorului 1, investim în sport şi acum investim în baza Federaţiei Române de Tenis pentru că numai aşa vom avea sportivi de performanţă în viitor”, a afirmat Tudorache.

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat la rândul său că îşi doreşte ca proiectul Doherty să fie un exemplu pentru alte primării.

„Un copil are nevoie de 9 luni ca să se nască. Acest proiect cred că îl am în mână de aproape 20 de ani. Mulţumesc azi şi în numele copiilor care vor folosi acest centru, care este cel mai vechi club de tenis din ţară (n.r. – Clubul Doherty). Intrăm azi într-o normalitate, nu e nimic special. Adică este de datoria autorităţilor locale să facă ceea ce trebuie. Am ales aceste autorităţi locale pentru că sunt aproape mai importante decât Guvernul. Pentru că fiecare în parohia lui trebuie să facă tot ce poate. În sfârşit putem să facem o treabă de început îi zic eu, pentru că sperăm ca acest proiect să fie un exemplu şi să continuăm cu arenele tenisului românesc şi cu alte 4-5 centre de tenis mari în ţară. În felul ăsta Federaţia Română de Tenis poate să pretindă într-o perioadă scurtă de 10 ani să aibă, dacă nu un Năstase sau o Halep, atunci un jucător în primii 10-20 în lume. Avem o istorie în spate şi trebuie să o respectăm. Trăim un prezent senzaţional cu o echipă care a fost în semifinalele Fed Cup, cu o jucătoare care pentru prima dată ne câştigă un Wimbledon şi sperăm şi la mai bine”, a spus fostul tenisman.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Acesta a explicat că baza Doherty va avea cel mai probabil 13 terenuri de tenis. „Terenuri sunt azi la acest club 10 sau 11. S-ar putea întâmpla însă să mergem pe 12-13 terenuri pentru că e spaţiu. Frumos ar fi să găsesc fotografia, eu am văzut-o dar nu ştiu unde, a acelei cabane care în 1900 şi ceva avea funcţia de vestiar, cârciumă, loc de adunare… Aş vrea să o fac şi acea căbănuţă exact cum a fost pe vremea aia. Dacă găsim fotografia, dacă nu, vom face vestiare şi tot ce trebuie pentru a fi o treabă civilizată. Nefăcând o a doua clădire cred că vom câştiga 2 terenuri. Pe vremea când acest teren a intrat în patrimoniul Federaţiei Române de Tenis era un preşedinte pe nume Ilie Năstase. Am fost atunci la primarul Băsescu… şi el a zis că ne dă baza şi chiar mai mult. Că ne sfătuieşte să luăm şi parcul din jur. Din păcate atunci nu am luat şi parcul. Deşi din acel parc clubul Ştiinţa avea vreo 6 terenuri adiţionale la acestea de tenis. Parcul e parc însă şi trebuie menţinut aşa. Dar oricum, câteva sute de copii pe an vor beneficia de acest lucru. E un club foarte vechi care trebuie să îşi recâştige faima”, a afirmat el.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

„Acesta a fost şi va fi un mare centru de tenis, alături de celălalt care sperăm să îl avem foarte curând. Eu când am venit prima oară de la Braşov la Bucureşti am aterizat la clubul Doherty. A fost o piatră de hotar în România. Nici nu se născuse Ilie Năstase. Pentru că dacă cineva în lumea asta trebuie să îi facă un monument cuiva, atunci lui Ilie Năstase trebuie să îi facă. Pentru că Ilie Năstase a fost cel care a scos tenisul din country club şi l-a adus poporului. El a fost cel care a schimbat ideea de tenis şi a transformat-o într-un sport enorm. Aşa cum îl ştim, că o mai ia pe arătură din când în când, dar Ilie tot al nostru e”, a adăugat Ţiriac.

Omul de afaceri a ţinut să precizeze că investiţia Primăriei Sectorului 1 nu va fi una exorbitantă. „Eu întotdeauna am spus că autorităţile dau fie bani insuficienţi, fie mult prea mulţi. Acum Primăria o să plătească terenurile, clădirea şi operaţiunile care sunt, pentru că ăsta e rolul unei autorităţi locale. Eu nu arunc cu banii. La patinoarul meu am făcut cu 3,5 milioane, nu cu 14 sau 16 ca în altă parte. Nici aici nu o să coste. Nu vom arunca cu banii. Va costa exact atât cât poate cineva să construiască un lucru corect şi funcţional. Nu vom face un Taj Mahal. Îi mulţumesc domnului primar Tudorache care e azi aici, sper să mai rămână mult timp şi să mai facă încă 5 sau 10 baze dintr-astea. Şi mai sperăm că asemenea baze de tenis se vor face şi în provincie. Avem 2-3 primari care sunt foarte dornici, iar aici avem exemplul”, a precizat preşedintele FRT.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Întrebat dacă baza Doherty ar putea primi numele Simonei Halep, Ion Ţiriac a răspuns: „Asta trebuie întrebată Simona mai întâi. Pentru că eu Simonei i-aş da tot ce se poate. Însă nu e singurul sportiv din România. Au mai fost şi alţii, însă niciunul nu a câştigat la Wimbledon. Simona este un mare exemplu din toate punctele vedere”.

Clubul de tenis Doherty din Bucureşti a fost înfiinţat la mijlocul anilor 1920 de fraţii englezi Doherty, cunoscuţi în lumea tenisului. Federaţia Română de Tenis a intrat în proprietatea bazei aflată de mai mulţi ani în paragină, dar nu a avut fondurile necesare pentru reconstrucţie. Clubul Doherty se află pe un teren cu suprafaţă totală de 16.650.00 mp de pe Strada Ştirbei Vodă nr. 133 din Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.