Sportivu brașovean, Ionuț Caracudă, a câștigat titlul de campion european la ediția 2002 a Campionatelor Europene de Culturism și Fitness, ce s-au desfășurat în localitatea spaniolă Santa Susanna. Ionuț a reușit să se claseze pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria Masters, 75 kg și +75 kg, învingând sportivi de 85 sau chiar 95 de kg. „A fost o întrecere foarte dificilă. Eu eram pregătit să concurez la categoria 75 de kilograme, dar cum nu am fost suficienți sportivi calificați, organizatorii au comasat această categorie cu cea de +75 kilograme. Asta a însemnat un nivel de greutate și mai ridicat, pentru că am avut de «luptat» cu adversari mult mai masivi ca mine. Dar știam că sunt poate în cea mai bună formă din ultimii ani, după o perioadă foarte intensă de pregătire, iar asta s-a văzut în rezultatul final. I-am învins pe toți, fără niciun dubiu” a declarat Ionuț Caracudă.
Titlul european câștigat acum de sportivul brașovean vine după cel mondial, obținut anul trecut. „Mă bucur enorm pentru acest titlu european. Mi-l doream enorm, mai ales după ce l-am obținut anul trecut pe cel de campion mondial. Este o realizare imensă pentru mine ca sportiv, ca om, să fiu cel mai bun de pe continent și din lume în același timp. Au fost multe și multe și multe ore de muncă asiduuă, de sacrificii pentru a ajunge aici. Dar când ești acolo sus, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, când ți se cântă imnul, îți dai seama că totul a meritat”, a mai adăugat Caracudă.
Următoarea provocare pentru Ionuț va fi Campionatul Mondial, ce va avea loc în toamnă.
- Adina Deliu
- 8 mai 2022
- fără commentarii