Ionuț Caracudă, un campion mondial cu suflet

„Asta-i pofta ce-am poftit!” Așa sună o vorbă din popor. Una care i se potrivește perfect sportivului brașovean Ionuț Caracudă (component al lotului național al României), proaspăt încoronat campion mondial la ediția 2021 a Campionatelor Mondiale de Culturism. O dorință devenită realitate, aceea de a fi cel mai bun într-o disciplină în care munca asiduua, ambiția determinarea, dar și pasiunea contează enorm. „Cât de mult mi-am dorit să fiu cel mai bun. Nu aveți idee! De mic copil am vrut să ajung acolo sus, pe cea mai înaltă treaptă, să mi se cânte imnul. Știam însă că nu va fi ușor. Că va trebui să sufăr mult și să muncesc enorm. Nu este ușor să îți împlinești un vis. Îți trebuie ambiție și pasiune, îți trebuie nerv, dorință, dar și o muncă titanică”, a spus Ionuț Caracudă.

Ionuț este un om ambițios, care luptă pentru ceea ce își propune și vrea mereu să fie și mai bun. „După ce în 2020 am terminat pe locul 3 atât la Europene, cât și la Mondiale, anul acesta îmi propusesem să urc. Mai sus, pe prima treaptă a podiumului. Simțeam că pot, că am ceea ce trebuie pentru a reuși. La Europene am fost la doar un pas de locul 1, am pierdut pentru doar un punct. Nu a fost ușor să trec peste acel moment frustrant. Chiar meritam acel loc 1, dar mi-am spus că nu a fost să fie și că ce e al meu e pus deoparte. Că un titlu de campion mondial este și mai important. Cel mai important! Asta mi-a dat o putere enormă de a mă pregăti și mai tare, doar cu un singur scop. De a fi cel mai bun. Și am reușit!”, a mai povestit Caracudă.

Citeste și:  A murit fosta campioană olimpică la canotaj Ecaterina Oancia

Brașoveanul știa încă de dinainte de a urca pe scenă că locul 1 este al lui la aceste Mondiale. „Am fost foarte bine pregătit. Eram în cea mai bună formă a mea de când practic acest sport și am pășit pe scena de concurs cu un singur gând: titlul mondial este al meu. Chiar dacă aș fi fost repartizat cu cei de la categoria superioară, tot aș fi obținut locul 1. Atât de hotărât și de pregătit am fost”, a declarat Ionuț, care a mai spus: „Pentru cineva care nu este familiarizat cu acest sport, pare ușor să ieși pe primul loc. Dar nu e deloc așa. Nu e ușor să te pregătești pentru o competiție de acest nivel. Pentru cel mai important concurs din an, unul în care vin cei mai buni sportivi din toată lumea. O întrecere în care și cel mai mic detaliu poate face diferența între primul și ultimul loc. Nu e ușor să faci deplasarea până la concurs, să stai prin aeroporuri, să pierzi ore de somn sau de antrenamente. Nu e ușor să stai toată ziua fără să mănânci sau să bei nici măcar apă până vei intra propriu-zis pe scena de concurs. Nu e ușor să te motivezi pentru o «luptă» cu cei mai buni și mai puternici adversari, unii care au mult mai multă experiență ca tine. Sunt lucruri care nu se văd, dar se simt! Însă dacă vrei să reușești cu adevărat, treci peste ele”.

Citeste și:  A murit fosta campioană olimpică la canotaj Ecaterina Oancia

„Nu am obținut încă tot ce se poate”

Pentru un sportiv care a devenit cel mai bun din lume s-ar spune că a câștigat tot. Că e timpul să se oprească. Dar pentru Ionuț Caracudă nu e valabil. „Nu vreau să mă opresc aici. Da, am reușit să-mi împlinesc un vis, de a fi campion mondial, dar mai am de luptat pentru altele. Dorința mea este să obțin și acel titlu european, care «mi-a scăpat» în 2021. În plus, vreau ca 2022 să fie un an în care să câștig locul 1 la cele mai importante competiții: campionatul balcanic, campionatul european și campionatul mondial. E un alt vis de-al meu. Consider că am motivația, ambiția și pasiunea necesare pentru a le obține. Pentru a arăta tinerilor din ziua de azi că, dacă vrei cu adevărat ceva, nimic nu este imposibil”, a adăugat „domnul profesor”, cum este „alintat” de elevii săi.

Citeste și:  A murit fosta campioană olimpică la canotaj Ecaterina Oancia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.