
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov a prezentat marți, 3 martie, noile materiale și echipamente de protecție civilă achiziționate în 2025 de Consiliul Județean Brașov, investițiile depășind 1,14 milioane de lei.
Evenimentul a avut loc în contextul Săptămânii Protecției Civile și a reunit mai mulți oficiali locali, printre care președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea, și prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, la invitația inspectorului-șef al ISU Brașov, general de brigadă Lucian-Dumitru Marciu.
Potrivit autorităților, investițiile sunt menite să crească nivelul de siguranță al comunității și să consolideze capacitatea de intervenție a pompierilor în situații de urgență.
Printre echipamentele achiziționate se numără o barcă gonflabilă, o barcă de salvare pentru intervenții pe gheață, detectoare multigaz, echipamente pentru scafandri și alpinism, rezervoare mobile de apă de 12.000 și 25.000 de litri, motopompe pentru stingerea incendiilor, dar și stații radio digitale și echipamente CBRN pentru intervenții în situații cu substanțe periculoase.
De asemenea, au fost cumpărate măști de protecție, costume speciale reutilizabile, echipamente pentru utilizarea motofierăstraielor și alte accesorii tehnice necesare intervențiilor.

„Situaţiile de urgenţă nu ne dau răgazul să ne pregătim. Ele lovesc subit oameni sau comunităţi întregi, iar răspunsul nostru, al autorităţilor, trebuie să fie de fiecare dată unul prompt, coordonat, transparent și eficient. Salvarea şi protejarea vieții, a mediului și a bunurilor materiale este prioritară, atunci când dezastrele se produc. De aceea, Consiliul Judeţean va continua parteneriatul cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov, astfel încât prin colaborare şi sprijin constant să ne asigurăm că populaţia este în siguranţă. Felicitări domnului general de brigadă Lucian-Dumitru Marciu, inspectorul-şef al ISU Braşov, şi întregului colectiv, pentru activitatea desfăşurată”, a declarat Adrian-Ioan Veștea.
Conducerea ISU Brașov a subliniat că, în ultimii zece ani, instituția a reușit o modernizare aproape completă a tehnicii utilizate în intervenții.