Având în vedere Strategia Natională privind reducerea incidenței muncii nedeclarate, inspectorii de muncă au realizat, în luna decembrie, un număr de 125 controale, fiind depistate 9 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care un număr de 6 angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 120.000 lei, după cum urmează:
· Pentru primirea la muncă a persoanelor fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, au fost sancţionați 5 angajatori, identificându-se 5 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. S-au aplicat 5 amenzi contravenţionale în valoare totală de 100.000
· În controalele efectuate a fost identificată o situație de primire la muncă a unui salariat în perioada în care acesta a avut contractul individual de muncă suspendat, aplicându-se 1 amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei.
· Pentru primirea la muncă a salariaţilor cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, a fost sancţionat 1 angajator (identificându-se 3 persoane în această situație), fiind aplicat 1 avertisment scris.
În ceea ce priveşte respectarea prevederilor HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 97 controale, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 16.500 lei.
Tot în luna decembrie 2024, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat un număr de 56 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr de 24 angajatori cu amenzi în valoare de 42.500 lei și 23 avertismente.
Sursa, Radio România Brașov FM