Jandarmii brașoveni donează sânge pentru viață!

Având în vedere lipsa acută de sânge care se resimte în această perioadă, jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Burebista’’ Brașov și din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,Nicolae Titulescu’’ Brașov s-au alăturat campaniei de donare de sânge ,,Donează sânge, salvează o viață”!, desfășurată la nivel național de către Jandarmeria Română în parteneriat cu Patriarhia Romană astfel că acum, în Săptămâna Patimilor, jandarmii și-au îndreptat pașii spre Centrul de Transfuzie Sanguină din Brașov.

Ca și în anii precedenţi, oamenii legii s-au implicat în activităţi de donare de sânge, astfel încât la nivelul instituţional acest gest a devenit o tradiţie, numai în ultimul an fiind donată o cantitate de peste 100 litri de sânge, în cadrul a patru acţiuni umanitare.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Prin aceste iniţiative, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile brașovenilor şi fidelizarea celor care au mai donat, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Donează sânge, salvează o viață!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.