Jandarmii braşoveni vor asigura ordinea şi siguranţa publică în primul weekend cu restricţii!

În acest weekend, în județul Brașov, sunt preconizate mai multe adunări publice, inițiate în mediul online, la care există posibilitatea să participe un public numeros.

Conform cadrului legal în vigoare, Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică atunci când au loc manifestații la care participă un număr mare de persoane, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reamintim faptul că, la nivelul județului Brasov, există anumite restricții de deplasare.


„Pentru sănătatea lor și a celor din jur, jandarmii brașoveni recomandă participanților:

  • să poarte mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
  • să respecte măsurile de igienizare a mâinilor;
  • să mențină distanța fizică de minimum un metru.
Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

În egală măsură, recomandăm persoanelor care vor participa la aceste adunări publice să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură, să se delimiteze de grupurile care au un comportament ostil și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.
Gruparea de Jandarmi Mobila ,,Burebista’’ Brașov asigură, fără discriminare, protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că sănătatea și siguranța lor sunt prioritatea noastră.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?


Totodata, este primul week-end al vacanței școlare, astfel vom asigura o prezență la vedere și vom acționa pentru siguranța cetățenilor atât pentru cea fizică, cât și pentru cea sanitară. Principala misiune a colegilor noștri va fi, în principal, verificarea respectării, de către cetățeni sau de către operatorii economici, a măsurilor de protecție sanitară.

Ne dorim ca toate aceste activități să se desfășoare în deplină siguranță, iar cetățenii să înțeleagă faptul că toate acțiunile noastre sunt preventive, prezența noastră având ca scop reducerea riscurilor de răspândire a coronavirusului.”au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.