Jaqueline Cristian, calificare spectaculoasă în turul doi la Transylvania Open WTA 250

Jaqueline Cristian (locul 35 / WTA) s-a calificat în turul doi al turneului de tenis Transylvania Open WTA 250 și este a doua jucătoare din România care continuă competiția, alături de Sorana Cîrstea. Victoria a venit după o intensă partidă, plină de emoții, cu Lucrezia Stefanini (locul 140 / WTA), scor: 6-2, 2-6, 7-5.

Jaqueline Cristian: ”Spre final totul a fost pe partea de mental. Sunt foarte mândră de meciul de astăzi, s-a jucat tenis la nivel mare, foarte fizic. Am reușit să joc bine. Știam că pot să stau acolo, la 7-6, fără nicio problemă. Publicul a contat foarte mult ca ambient, m-a făcut să rămân acolo, să joc cu sufletul.”

Cea de-a treia zi a turneului a debutat cu victoria reușită de Anastasia Potapova (Austria), în fața Luciei Bronzetti, în urma unui meci greu care a durat aproape trei ore. Ea va juca în turul doi cu Anastasia Zakharova, cea care ieri a eliminat-o din turneu pe Karolína Plíšková.

Citeste și:  Programul lunii FEBRUARIE, la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov

A fost o zi prolifică pentru jucătoarele ucrainience. Oleksandra Oliynykova a fost prima jucătoare de pe tabloul calificată în sferturile de finală ale turneului. În primul meci al zilei jucat pe Terenul 2, ea a învins-o pe jucătoarea din Ungaria, Anna Bondar. Daria Snigur a ajuns în turul doi după ce a învins-o pe franțuzoaica Tiantsoa Sarah Rakotomanga Rajaonah.

O zi bună de turneu a fost și pentru jucătoarele din China, dar mai puțin norocoasă pentru cele din Spania: Yuan Yue a câștigat meciul din turul doi disputat cu Sara Sorribes Tormo și s-a calificat în sferturi – un meci chiar mai lung decât prima partidă a zilei (3,24 h), încheiat întrei seturi; chinezoaica Wang Xinyu a învins-o fără emoții pe jucătoarea spaniolă Kaitlin Quevedo, în două seturi: 6-3, 6-0.

Gabriela Ruse a fost eliminată din turneu în primul tur de Rebeka Masarova (Elveția). Ea va continua însă la dublu, unde s-a calificat în turul doi, alături de Jaqueline Cristian.

Citeste și:  Mărci celebre contrafăcute, depistate la graniță

Turneul de tenis din Cluj-Napoca continuă miercuri, 4 februarie, meciurile din turul doi de pe tabloul de simplu, și trei meciuri la dublu.

PROGRAM MIERCURI, 4 FEBRUARIE:

TERENUL CENTRAL, strat ora 11:00 AM

[4] Xin. Wang (CHN) vs R. Masarova (SUI)

[5] A. Potapova (AUT) vs A. Zakharova

NB 3:30 PM [Q] D. Snigur (UKR) vs [2] J. Cristian (ROU)

NB 6:00 PM [LL] T. Zidansek (SLO) vs [3] S. Cirstea (ROU)

[1] E. Raducanu (GBR) vs K. Juvan (SLO)

TERENUL 2, start ora 1:00 AM

V. Erjavec (SLO) / T. Rakotomanga Rajaonah (FRA) vs D. Jakupovic (SLO) / N. Radisic (SLO)

[Q] M. Chwalinska (POL) vs [7] O. Danilovic (SRB)

After suitable rest Xin. Wang (CHN) / S. Zheng (CHN) vs I. Bara (ROU) / E. Gorgodze (GEO)

Citeste și:  Preţul unui litru de benzină s-a majorat cu aproape 2%, iar prețul motorinei a crescut cu 3,2%

After suitable rest J. Cristian (ROU) / E. Ruse (ROU) vs [WC] E. R. Bertea (ROU) / B. Szabo (ROU) OR E. Chong (HKG) / E. Liang (TPE)

Transylvania Open WTA 250, ediția 2026, are loc în perioada 31 ianuarie – 7 februarie, în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open powered by Kaufland România are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.