JO 2024. Luptătoarea Andreea Ana a ieșit din cursa pentru medalii

Andreea Ana a părăsit competiția olimpică feminin de lupte, din limitele categoriei 53 kg, după ce în recalificări a fost învinsă cu 0-11 de Hyo Gyong CHOE din Republica Populară Coreeană.

După meciul din recalificări, cu glasul gâtuit de lacrimi, Andreea a refuzat să vorbească cu ziariștii. A făcut-o însă Răzvan Pîrcălabu, președintele Federației Române de Lupte.

”Nu este diferență mare între noi și asiatici”, a precizat șeful luptelor românești. ”Ana este o sportivă de mare valoare și nu întâmplător are performanțele pe care le are (n.r. – este triplă campioană europană, 2024, 2023, 2022), numai că nu e în apele ei. Joia trecută, la antrenament, a avut o accidentare destul de urâtă la picior – ruptură de menisc cu forțare de ligament – și n-a reușit să-și revină Pur și simplu nu se simte bine și atât a putut. Nu trebuie să ne ascundem, nici nu căutăm scuze. Suntem o federație care inspiră onoare și respect și indiferent de performanțe suntem cu fruntea sus. Ne pare rău, că aveam speranță mare în ea la obținerea unei medalii, dar sperăm ca fetele care vor intra în continuare în concurs Kriszta Incze (68 kg) și Cătălina Axente (76 kg) să salveze onoarea Federației Române de Lupte. Pentru fiecare dintre ele am speranțe mari pentru că de-asta am venit aici, să ne luptăm să obținem medalii și sper să o facem”, a declarat președintele FRL.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.