FC Braşov a ajuns la acorduri de reziliere a contractelor cu mijlocaşul Joao Amorim şi cu portarul Zvonimir Mikulic. Cei doi jucători au închetiat contractele cu clubul pe cale amiabilă pentru a rămâne jucători liberi, iar de la începutul anului 2023 nu vor mai face parte din lotul echipei.
Mijlocaşul portughez Joao Amorim a jucat pentru FC Braşov în acest sezon al Ligii a 2-a în 9 partide, iar în Cupa României a avut două apariţii. A reuşit să marcheze un gol în Cupa României, în meciul cu KSE Târgu Secuiesc.
Portarul croat Zvonimir Mikulic a avut o singură apariţie pentru FC Braşov, în meciul din Cupa României de la Târgu Secuiesc, reuşind “să păstreze poarta intactă”.
FC Braşov le mulţumeşte pentru evoluţiile avute şi le transmite mult succes în carieră la echipele la care vor evolua!