Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, alături de secretarul american de Stat Antony Blinken, vor participa în această după-amiază, prin videoconferință, la summit-ul Formatului București (B9) organizat în capitala României de președintele Klaus Iohannis și președintele Poloniei, Andrzej Duda, se arată în programul oficial al Departamentului de Stat din SUA.
„Sunt bucuros să îl avem invitat pe președintele Joe Biden la Summitul București 9 pe care îl găzduiesc astăzi la București. Împreună cu președintele Andrzej Duda îi urăm bun venit și secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în pregătirea summitului NATO”, a scris președintele Klaus Iohannis pe Twitter.
Formatul București reunește nouă state membre din flancul estic al NATO, printre care România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Ungaria.
Evenimentul este organizat la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui polonez, aflat în vizită oficială în România, şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.
Administraţia Prezidenţială a transmis că agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO de la Bruxelles, din 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.
„Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030. Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf”, a anunțat Administraţia Prezidenţială.