Jurnalistul britanic Charley Ottley, cetățean de onoare al Brașovului

În ultima ședință ordinară, din actualul mandat al Consiliului Local, Charley Ottley a fost votat, în unanimitate, ca cetățean de onoare al municipiului Brașov. Acest moment solemn s-a desfășurat în prezența ambasadorului Marii Britanii ES Andrew Noble, a europarlamentarului Siegfried Mureșan, a prefectului Cătălin Văsîi și a președintelui Consiliului Județean, Adrian Veștea.

Charlie Ottley este cunoscut, deopotrivă, ca ziarist, scriitor, poet și prezentator, cu o vastă experiență în domeniul artelor și divertismentului. Deși, în domeniul media a colaborat cu ziare, posturi de radio sau TV, consacrarea internațională a avut loc odată cu prezentarea documentarelor turistice realizate în diverse zone ale lumii.

Începând cu anul 2011, Charlie Ottley și-a concentrat activitatea pe moștenirea naturală și culturală a României, precum și pe ultima zonă cu adevărat sălbatică a Europei, scriind și realizând Wild Carpathia – o serie de filme documentare, cu caracter ecologic. În acest demers a fost sprijinit de o serie de persoane publice foarte influente, inclusiv de către Alteța Sa Regală Prințul Charles de Wales și de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Serialul, care a fost difuzat în întreaga lume în 110 țări și tradus în 11 limbi, are ca scop salvarea și păstrarea pădurilor și a frumuseților naturale ale României în stare corespunzătoare.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

,,Este un  moment important în viața Brașovului, Charley Ottley este un prieten al Brașovului și al României. Am considerat că este oportun pentru această ultimă ședință să decernăm acest titlu de cetățean de onoare al Brașovului lui Charley Ottley, pentru implicarea în activitatea de promovare a Municipiului Brașov și a României în lume. L-am cunoscut acum câțiva ani, când mi-a prezentat ce are de gând să facă, în ce proiecte este implicat și am considerat că este bine să îi sprijinim acest demers, de promovare a României peste hotare, prin seria de documentare Wild Carphatia, astfel că ultimele două episoade din serie au fost realizate și cu contribuția municipiului Brașov. La aceasta se adaugă colaborarea pe care am avut-o pe multe proiecte, care au legătură cu municipiul și județul Brașov. Este o onoare pentru mine să îi înmânez acest titlu și vreau să vă mulțumesc pentru votul pe care l-ați dat astăzi” a precizat cu această ocazie reprezentantul Primăriei Brașov .

Prezent la acest moment festiv, Charley Ottley a declarat: ,,Mă simt onorat să fiu primit ca cetățean de onoare al Brașovului. Vă mulțumesc pentru încredere și apreciere. Încă de când am filmat Wild Carphatia IV, Primăria Brașov și domnul primar au fost alături de noi și mulțumită lor am putut finaliza acest proiect minunat de promovare a României. Iar campania de promovare a Brașovului pe BBC a făcut mai mult pentru România decât Ministerul Turismului. Și în viitor voi continua să ajut Brașovul, dar acum, dincolo de orice altceva, este pentru mine o datorie civică”.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

,,Mă bucur foarte mult să fiu astăzi aici și îi mulțumesc foarte mult domnului primar pentru onoarea pe care i-ați făcut-o lui Charlie Ottley, ca cetățean britanic care locuiește astăzi în România. Acest titlu este justificat prin implicarea lui Chaley Ottley în promovarea României și a Brașovului. Toți cei care s-au implicat în promovarea Brașovului au și ei o mare responsabilitate pentru un pas foarte important, să îmbunătățească reputația acestui oraș în Marea Britanie și, prin intermediul BBC, în lume. Cred că este ceva foarte important ca oamenii, din exteriorul României, să afle cât de frumos, cât de interesant, cât potențial are acest oraș și ce legături economice are Brașovul cu celelalte țări din lume, mai ales cu Marea Britanie. Acest lucru este foarte important și salut această decizie. Mă bucur că avem cetățeni ca Charley Ottley în România. Britanicii, aici, sunt numai 3.000, în Marea Britanie sunt deja peste 600.000 de români, adică 1% din populație. Nu știu dacă vom ajunge la acest nivel în România, dar sper să menținem calitatea cetățenilor britanici de aici. Charley Ottley este unul dintre cei mai buni, unul dintre cei care iubesc foarte mult România și Brașovul, și împărtășesc și eu aceste sentimente” a completat ES Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii.         

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Charlie Ottley a fost distins cu Crucea Casei Regale din România pentru Wild Carpathia, a fost premiat pentru cea mai bună campanie de promovare a României derulată peste hotare la România Insider Awards, dar și pentru ,,Cea mai Importantă Inițiativă în Domeniul Media și Jurnalism”, la Premiile România TopHotel.

În anul 2020, Charlie Ottley a realizat un film de prezentare a Municipiului Brașov și a zonelor adiacente, ce are ca scop creșterea interesului turiștilor din țară și de peste hotare pentru orașul nostru, film care este promovat la televiziunile naționale și pe postul BBC World.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.