„La Rondine”, în premieră absolută, pe scena Operei Brașov

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024 și duminică, 1 decembrie 2024, de la orele 18.30, în Sala Operei, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului de Operă, Operetă și Balet se încheie cu premiera absolută a spectacolului cu opera „La Rondine” de Giacomo Puccini. Evenimentul se constituie într-un omagiu adus compozitorului italian, la cei o sută de ani de la moartea acestuia, marcați de teatrele din întreaga lume.

Opera a avut premiera mondială la Grand Théâtre din Monte Carlo pe 27 martie 1917.

În toamna anului 1913, directorii de la Carltheater din Viena l-au însărcinat pe Giacomo Puccini să compună o operetă vieneză. După ce a declarat că ar putea lua forma unei opere comice fără dialog, în stilul operei „Cavalerului rozelor” de Richard Strauss, „doar mai distractiv și mai organic”, a fost de acord. Munca pentru scrierea partiturii a durat doi ani, uneori intens, alteori cu mare dificultate, iar în primăvara anului 1916 opera a fost terminată. Premiera, care urma să aibă loc la Viena, a fost împiedicată de izbucnirea Primului Război Mondial și de intrarea Italiei în Alianța împotriva Austro-Ungariei, prin urmare, Opera din Monte Carlo a fost aleasă ca loc de prezentare a acesteia.

„La Rondine”, în traducere, „rândunica”, este versiunea lui Puccini despre povestea din capodopera verdiană „La Traviata”. Acțiunea are loc la mijlocul secolului al XVIII-lea la Paris și pe Riviera Franceză.

Magda este curtezană în înalta societate din Paris și amanta bancherului Rambaldo, dar care visează la dragostea adevărată. La o petrecere, poetul Prunier îi ghicește în palmă și îi prezice faptul că, la fel ca rândunica, va călători spre sud în căutarea fericirii, dar se va întoarce acasă…

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Când un străin, Ruggero, sosește în oraș, Magda decide să riște totul, deghizându-se și urmărindu-l la celebrul club de noapte Bullier’s… Cei doi se îndrăgostesc și decid să fugă împreună în sudul Franței. Duc împreună o viață fericită, dar trecutul nu îi dă pace Magdei. Ruggero nu știe cine este ea cu adevărat, iar reputația ei i-ar provoca lui căderea în dizgrație… va ieși adevărul la iveală?

Muzica scrisă de Puccini pentru „La Rondine” este cuceritoare, cu o orchestrație luxuriantă și melodii spectaculoase care ating, profund, coardele inimii – în special, intensele duete de dragoste dintre Magda și Ruggero de la sfârșitul operei.

Regizorul italian Matteo Mazzoni vine, pentru a patra oară, la Opera Brașov, pentru a pune în scenă spectacolul cu opera „La Rondine” de G. Puccini, după ce a mai montat aici: „Tosca” de G. Puccini (2013), „Rigoletto” de G. Verdi (2018) și „Carmen” de G. Bizet (2023).

„«La Rondine» vorbește despre dorințe, vise spulberate, despre contrastul între căutarea fericirii și dificultățile impuse de circumstanțe. Puccini, prin această operă, ne oferă o compoziție care îmbină cu măiestrie pathosul melodramei italiene cu farmecul și ușurința operetei. Această combinație de tonuri opuse — adâncimea emoțională a operei și eleganța fără griji a operetei — este inima pulsantă a operei, iar intenția mea regizorală este tocmai aceea de a explora această ambiguitate stilistică, scoțând în evidență tensiunea dintre vis și realitate care caracterizează povestea Magdei și a lui Ruggero”, afirmă regizorul Matteo Mazzoni.

Citeste și:  Pensiile românilor se majorează! Valoarea Punctului de Referință crește cu 12,1% și ajunge la 91 de lei

Conducerea muzicală a celor două reprezentații ale premierei îi va aparține maestrului Traian Ichim, dirijor al Operei Brașov, cu o bogată experiență.

Artistul și designerul vizual Luca Attilii vine, pentru prima dată, la Opera Brașov! El face parte din echipa de realizatori ai premierei operei „La Rondine” de Giacomo Puccini, de la sfârșitul acestei săptămâni, și se ocupă de proiecțiile video și asigură light designul spectacolului.

Luca Attilii este expert în tehnologie digitală și lucrează în domeniile video, grafică și design industrial. Deține un CV bogat și desfășoară o activitate prolifică, din care spicuim doar câteva realizări ale acestui an: „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti la Teatro Carlo Felice din Genova, „Aida” de G. Verdi la Teatro Coccia din Novara, iar, la Opera Națională București, semnează video designul la „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini și „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach. Cu Matteo Mazzoni nu este la prima colaborare, ei având o bogată experiență comună în numeroase producții artistice din România și din țări din Europa și din Asia.

Decorurile spectacolului cu opera „La Rondine” au fost realizate de arhitectul Cătălin I. Arbore (București), aflat la a doua colaborare cu Opera Brașov, după „Nabucco” de G. Verdi. Costumele sunt semnate de Rodica Garștea.

Distribuție sâmbătă, 30 noiembrie 2024:

Magda de Civry – Aurelia Florian

Ruggero Lastouc – Doru Iftene (invitat)

Rambaldo Fernandez – Dan Popescu

Lisette – Silvia Micu

Prunier – Mugurel Oancea

Yvette – Lăcrămioara Schuller

Bianca – Corina Klein

Citeste și:  Traseu deviat pentru autobuzele ce deservesc liniile A1, 24 și 28

Suzy – Asineta Răducan

Périchaud – Ștefan Schuller

Gobin – Cristian Dicu

Crébillon – Andrei Ionescu

Maggiordomo – Paul Tomescu

Georgette – Mihaela Marele

Gabriella – Geanina Tomescu

Lolette – Cristina Coatu

Rabonnier – Mihai Burlacu            

Adolfo – Robert Kerezsi

Una voce – Iuliana Stârlea

Un tenore – Marius Tămășanu

Distribuție duminică, 1 decembrie 2024:

Magda de Civry – Aurelia Florian

Ruggero Lastouc – Adrian Dumitru

Rambaldo Fernandez – Alin Anca

Lisette – Alexandra Procopovici (invitată)

Prunier – Viktar Navitski (invitat)

Yvette – Maria Catrina

Bianca – Anca Panait

Suzy – Florentina Soare

Périchaud – Marian Rește

Gobin – Claudiu Bugnar

Crébillon – Șerban Dinu

Maggiordomo – Valer Lucaciu

Georgette – Andromeda Nemeș

Gabriella – Ana Radu

Lolette – Alexandra Olaru

Rabonnier – Șerban Lupei             

Adolfo – Robert Kerezsi

Una voce – Andreea Condei

Un tenore – Bogdan Mirică 

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

Regia artistică: Matteo Mazzoni (invitat)

Dirijor: Traian Ichim

Decoruri: arh. Cătălin I. Arbore (invitat)

Lighting designer: Luca Attilii

Costume: Rodica Garștea

Coregrafia: Alexandru Fotescu

Dirijor cor: Dragoș Cohal

Asistent regie: Valentina Mărgăraș

Asistent coregrafie: Alexandra Scriminț

Pregătirea muzicală: Sena Ducariu, Simona Patriche, Ovidiu Mezei

Sufleor: Nicoleta Chirilă

Regie scenă: Silvia Papadopoulos, Alina Nistor

• Spectacolul durează două ore și 30 de minute și are două pauze.

Pentru aceste evenimente, nu mai sunt bilete disponibile!

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

Eveniment desfășurat cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.