Lansare de carte la Biblioteca Județeană „George Bariţiu”: „Radu Stanca și Sibiul” de Anca Sîrghie. Evenimentul va avea loc miercuri, 22 martie, la Sala de lectură (sediul central, etajul 1), începând cu ora 12:00. Vor vorbi despre lucrare Mihaela Malea Stroe și Iulian Cătălui.
Originară din Brașov, criticul și istoricul literar Anca Sîrghie este cadru didactic universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Volumul scris de Anca Sîrghie se află la ediția a II-a, fiind tipărit în 2022 la Editura Techno Media din Sibiu şi a pornit de la extinderea unui articol despre acest reprezentant de seamă al Cercului literar de la Sibiu.
Titlul lucrării se explică prin faptul că la Sibiu, Radu Stanca s-a realizat ca actor și regizor, doar aici găsind motive de inspirație poetică, ca nicăieri altundeva.
Radu Stanca a fost o constantă în cărțile și opera de până acum ale Ancăi Sîrghie, pornind de la teza de doctorat cu tema „Radu Stanca – Studiu monografic” susţinută la Cluj-Napoca în 1981, urmată de cartea „Radu Stanca și obsesia Thaliei. Ipostazele omului de teatru. Studiu monografic (1996)”, de cele două volume „Radu Stanca. Profil spiritual (2015)”, într-o ediție îngrijită împreună cu universitarul Marin Diaconu şi de lucrarea „Radu Stanca. Evocări și interpretătri în evantai (2016)”.
Cartea de faţă urmăreşte detaliat relaţia lui Radu Stanca cu mediul universitar, literar, jurnalistic, muzical, teatral sibian şi modul cum spaţiul urban al burgului sibian a influenţat creaţia sa.