
Biblioteca Județeană George Barițiu din Brașov vă invită la întâlnirea cu o cititoare pasionată, prof. Laura-Teodora Voinescu, de la Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” Braşov, câştigătoarea Locului I în cadrul Speed Reading and Memory World Championship (Campionatul Mondial de Citit Viteză), organizat la Universitatea Istanbul, în decembrie anul trecut.
Această realizare a concitadinei noastre este o recunoaștere a talentului personal și muncii sale, dar și o pildă pentru întreaga comunitate brașoveană. Exemplul său demonstrează că pasiunea pentru citit și dorința de autoperfecționare continuă pot învinge limitele, fiind o sursă de inspirație și un stimul de a atinge excelența.
Evenimentul, intitulat „Lectura te face campion”, va avea loc vineri, 14 februarie 2025, de la ora 12:00, la Sala de lectură a bibliotecii, în sediul central. Veţi avea ocazia să cunoaşteţi o cititoare de cursă lungă, să aflaţi pasiunile şi ideile sale, tehnici de citit şi cum să atingeţi performanţe şi recorduri în sportul lecturii. Ca instituţie ce promovează lectura drept obicei şi stil de viaţă, Biblioteca Judeţeană Braşov are onoarea să găzduiască întâlnirea cu doamna profesoară Laura-Teodora Voinescu, fiind un prilej de învăţare şi stimulare a poftei de citit.
Deoarece numărul locurilor este limitat, doritorii să ia parte sunt rugaţi să confirme participarea prin email la biblgb@rdsmail.ro, până joi, 13 februarie 2025, ora 15:00.
