Legea pentru lărgirea străzilor Institutului și Cucului din Brașov merge din nou la promulgare. Aproape 30.000 mp, transferați către municipiu

Legea care prevede transferul a aproape 30.000 de metri pătrați de teren din domeniul public al statului către Municipiul Brașov, necesari pentru lărgirea străzilor Institutului și Cucului, merge din nou la promulgare, după ce a fost revotată în Camera Deputaților.

Actul normativ fusese retrimis în Parlament de către președintele Nicușor Dan, la începutul acestei luni, după ce a fost identificată o eroare juridică în forma inițială. Mai exact, legea prevedea nu doar transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor, ci și al dreptului de administrare, aspect care contravenea mai multor articole din Constituție și jurisprudenței Curții Constituționale.

După corectarea formei legii, parlamentarii au votat din nou proiectul, care a primit susținerea tuturor partidelor, urmând să fie retransmis președintelui pentru promulgare.

Citeste și:  Președintele Nicușor Dan a transmis românilor un mesaj cu ocazia Crăciunului

Terenurile vizate aparțin unor institute de cercetare aflate în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice, respectiv Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov.

Lărgirea străzii Institutului este considerată esențială pentru conexiunea cu viitorul Spital Regional și Spitalul de Pneumoftiziologie, dar și cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Totodată, modernizarea străzii Cucului va asigura o legătură importantă între Bartolomeu și Cristian, contribuind la degrevarea traficului de pe drumul județean din zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.