Astăzi, 21 iunie, în Biserica Neagră, până la orele 19.00, se desfășoară cel de al nouălea eveniment din cadrul maratonului de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viață!“, inițiat de Primăria Brașov. ,,Liber la biserică!” este un eveniment dedicat enoriașilor și personalului ecumenic, indiferent de cult.
Biserica Neagră este prima biserică din România care își deschide porțile pentru a se amenaja un centru de vaccinare mobil în interiorul clădirii.
Prim-preotul Biserici Negre Christian Plajer a fost prezent la acest eveniment pentru a susține această campanie de vaccinare, dar și pentru a adresa un cuvânt încurajator cadrelor medicale.
,,Noi am aflat din presa de aceasta campanie și am zis că este binevenită, o campanie care se desfășoară în anumite locuri, cu activități specifice. Am văzut în program că, la un moment dat, apărea ,,Liber la vaccinare în biserică!” și atunci am zis că este foarte bine, eram foarte curios să vedem unde se va desfășura acest eveniment. Unul din credincioșii noștri ne-a sugerat că ar fi să deschidem noi porțile Bisericii pentru această acțiune și am spus: este o idee bună, haideți să vedem dacă este posibil acest lucru. Atunci am început discuțiile cu primăria și cu conducerea bisericii. Am luat legătura cu episcopul nostru, să întrebăm dacă este în regulă dacă facem acest lucru și iată că am reușit. Important este de a transmite mesajul că Biserica rămâne biserică, este un loc destinat slujbelor religioase, dar acest lucru nu împiedică să-i primim pe oameni credincioși în beneficiul altor acțiuni. Dorim ca această campanie de vaccinare să fie asociată cu mulțumirea față de Dumnezeu. Este posibil ca oamenii să se vaccineze și să se protejeze de acest virus. Întotdeauna, și în Scriptura, ni se spune că cuvântul și fapta trebuie să fie împreună, nu poți să le disociezi. Și, poate, această acțiune în biserica este un moment simbolic. Faptul că propovăduim Evanghelia, spunem voia lui Dumnezeu, spunem oamenilor să facă bine, să-i ajute pe alți oameni și, iată, că acum facem ceva concret în acest sens, îi ajutăm să se protejeze de virus”, a declarat prim preotul Bisericii Negre Christian Plajer.
Alături de cadrele medicale și personalul ecumenic al Bisericii Negre s-a aflat și primarul Allen Coliban, care a transmis un mesaj de mulțumire Bisericii Negre pentru implicarea în organizarea acestui eveniment, dar și un mesaj de susținere a continuării vaccinării pentru a reduce riscul de răspândire a acestui virus.
,,Este un eveniment care face parte din maratonul de vaccinare Liber la vaccinare! Liber la viață! și cred că acest mesaj, Liber la biserică!, este binevenit și este totodată potrivit acestei zile. Suntem în a doua zi de Rusalii, este o sărbătoare religioasă, dar totodată o bornă importantă în maratonul nostru. Vreau să le mulțumesc gazdelor noastre de astăzi, Biserica Neagră și domnului prim preot, pentru deschiderea arătată și cred că mesajul de speranță și de credință se potrivește foarte bine prin alăturarea celor două, partea aceasta spirituală și culturală, dată de cadrul în care ne desfășurăm, cât și apelul către responsabilitate și vaccinări. Ne bucurăm că dublăm acest apel la vaccinare cu un maraton de muzică de orgă, una dintre orgile de referință ale României, orga Bisericii Negre. Brașovul a stat de la început undeva în topul orașelor și mă bucur să văd că în campania aceasta, maratonul de vaccinare, stârnește foarte mult interes și vin oameni chiar dacă locuiesc în zona unui centru existent. Suntem optimiști din perspectiva asta și vreau să le mulțumesc tuturor brașovenilor pentru colaborare și pentru faptul că au îmbrățișat în număr mare această campanie”, a precizat primarul Allen Coliban.
Persoanele care se vaccinează au acces gratuit să viziteze Biserica Neagră, iar cantori organiști din bisericile brașovene de diferite confesiuni, precum și studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania Brașov, vor oferi, pe tot parcursul zilei, un maraton al muzicii de orgă.
În cadrul acestui eveniment, vaccinarea se face fără programare, la alegere, cu unul dintre cele două vaccinuri produse de Pfizer și Johnson&Johnson.
Evenimentul este organizat de Primăria Brașov, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică și cu sprijinul Bisericii Negre C.A.
Biserica Neagră
,,Cine a fost la Brașov știe că Biserica Neagră este simbolul orașului. Și nu o știe fiindcă i-ar fi spus-o cineva, ci fiindcă atunci când vezi Biserica Neagră înțelegi acest lucru cu inima. Imaginea ei e copleșitoare, ți se întipărește pe retină și îți coboară în suflet pentru totdeauna. Cine nu a fost încă la Brașov va trăi toate aceste stări când va ajunge. Această construcție impozantă și impresionantă este o sursă continuă de inspirație și încântare, încărcătura spirituală dându-i vizitatorului senzația de căldură, de apropiere. Poate din acest motiv oamenii nu se simt mici în preajma ei, ci ocrotiți de ea, cuprinși de ea, inspirați de măreția ei” – bisericaneagra.ro.
Biserica Neagra din Brasov este unul dintre cele mai reprezentative edificii ale goticului transilvănean. Biserica parohială evanghelică din Braşov, având hramul Sf. Fecioare Maria, şi-a primit numele ca urmare a marelui incendiu care a cuprins oraşul în 1689, când fumul şi flăcările i-au înnegrit zidurile. Biserica Neagră are o lungime de 89 m şi o lărgime de 23 m, fiind cel mai mare edificiu religios între Viena şi Istanbul (sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/BisericaNeagra).
Vă reamintim că la începutul lunii mai, Primăria Brașov a demarat maratonul de vaccinare ,,Liber la vaccinare! Liber la Viață!”, care cuprinde 10 evenimente de vaccinare dedicate diferitelor categorii sociale sau anumitor activități din ceea ce presupune reîntoarcerea la normalitate.
Primarul Allen Coliban:
Super !!! Felicitari pentru organizatori cit si pentru toste cadrele medicale si voluntari sinteti cei mai Bubi ! Cu multa stima si respect ,jos palaria al dumneavoastra Jani Kantor-Herbert.
Erata : nu Bubi ci Buni.