
Câțiva liceeni de la Colegiul Tehnic Transilvania, împreună cu profesorul de fizică, au demarat acum
ceva timp un proiect ambițios, respectiv crearea unui podcast în cadrul școlii lor. Zilele trecute au reușit să
termine amenajarea studioului, care poate găzdui un moderator și maxim 2 invitați. La partea materială
au contribuit conducerea colegiului, compania Airbus, elevii implicați în proiect și profesorul Barbu
Bogdan.
Ultimele amenajări au fost făcute cu parte din banii pe care elevii și profesorul i-au câștigat în
cadrul concursului Profesori Altfel, susținut de Kasper, ediția a 3-a.
În perioada următoare vor începe filmările podcasturilor, care vor aparea de două ori pe lună.
Moderatorii interviurilor vor fi elevi din cadrul colegiului, iar temele vor fi alese de către aceștia în funcție
de interesul generației lor: educație, profesie, antreprenoriat, etc…
“Ne bucurăm tare mult pentru că am reușit să terminăm amenajarea studioului. Îi felicit pe tineri pentru
creativitatea și perseverența de care au dat dovadă. Este un proiect frumos, care va ajuta la dezvoltarea
multor generații de tineri din Colegiul Tehnic Transilvania. Le mulțumesc pentru sprijin colegilor profesori din conducerea colegiului și companiilor care au contribuit pentru ca proiectul AIR TEHNIC să prindă viață.”, a declarat Bogdan Barbu, profesor de fizică în cadrul Colegiului Tehnic Transilvania din Brașov.