Linia 20 – prima competiție de ciclism pe drumul spre Poiana Brașov! Vor fi restricții de circulație

Duminică, 5 noiembrie, începând cu ora 10.00, din Livada Poștei vor lua startul participanții la prima competiție ciclistă desfășurată pe șosea, pe traseul Brașov- Poiana Brașov. Peste 200 de bicicliști sunt așteptați să participe la acest eveniment care are drept scop promovarea acestui sport în comunitatea brașoveană, și care le oferă participanților posibilitatea să participe fie la competiția individuală, fie la cea pe echipe, pe distanța de aproape 12 km dintre Brașov și Poiană.

,,Duminică, 5 noiembrie 2023, va avea loc competiția de ciclism de șosea «Linia 20». Traseul e reprezentat de clasica urcare ce leagă Brașovul de Poiana Brașov. Participanții se pot înscrie la cele două curse: individual, respectiv contratimp pe echipe. Startul celor două curse va avea loc duminică, la ora 10.00, respectiv la ora 14.00. Ne vedem acolo!”, a declarat Răzvan Țițeiu, unul dintre organizatori.

Acest eveniment sportiv este organizat de Asociația Cetatea Brașovului, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Brașov, prin Ghidul de finanțare al proiectelor sportive, pe linia de finanțare pentru dezvoltarea sportului de masă.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

 ,,Este unul dintre evenimentele care promovează mersul cu bicicleta, având în vedere că se adresează întregii comunități, nu doar sportivilor profesioniști, pe un traseu exclusiv pe șosea, un traseu pe care se poate pedala pe orice tip de bicicletă. Este un proiect sportiv de care brașovenii au nevoie pentru a descoperi frumusețea mersului cu bicicleta. Tocmai de aceea, Primăria îl sprijină inclusiv financiar, suma alocată prin ghidul de finanțare fiind de aproape 100.000 de lei. Vă așteptăm duminică dimineața să luați startul și vă bucurați de mișcare și aer curat”, a declarat primarul Allen Coliban.

Competiția va avea startul în Livada Poștei și sosirea în parcarea mare din Poiana Brașov, lungimea traseului fiind de 11,7 km, cu o diferență de nivel pozitivă de 577 de metri.

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

Primii vor lua startul participanții la proba de individual, la ora 10.00, iar de la ora 14.00 se va da startul la proba pe echipe.

Până în acest moment s-au înscris 173 de concurenți, dintre care 123 la proba de individual, 14 la categoria Elite individual și 9 echipe cu câte 4 membri.

Astăzi este ultima zi pentru înscrierile on-line, taxa de înscriere fiind 150 de lei la proba de individual și 600 de lei la proba de echipe. Cei care nu reușesc să se înscrie astăzi, o mai pot face înainte de începerea competiției, la cortul organizatorilor.

Festivitatea de premiere, în care vor fi acordate mai multe categorii de premii în bani, va avea loc în curtea restaurantului Șura Dacilor, de la ora 12.00 pentru competiția individuală și de la ora 15.30 pentru proba pe echipe.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Valoarea finanțării acordate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare al proiectelor sportive este de 99.880 de lei.  

Restricții de circulație

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției sportive, în data de 5 noiembrie vor fi introduse o serie de restricții de circulație pe drumul spre Poiana Brașov. Circulația rutieră va fi închisă pe acest traseu în următoarele intervale orare:

  • între 9:40 – 11.00;
  • între orele 13:40 – 15:30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.