Loteria Vaccinării. Rezultatele extragerii din 19 decembrie 2021

Loteria de Vaccinare a ajuns la a 12-a extragere săptămânală, ieri, 19 decembrie 2021. Câștigătorii vor primi 80 de premii a câte 10.000 de lei, iar premiul cel mare al acestei extrageri este în valoare de 100.000 de lei.

Numărul de ordine care câștiga premiul de 100.000 de lei este 3.301.542. Asta înseamnă că cele 80 de premii a câte 10.000 de lei se acordă celor 80 de numere consecutive după numărul de ordine câștigător al marelui premiu, adică începând de la numărul de ordine 3.301.543 și până la 3.301. 622 inclusiv.

Lista cu numele câștigătorilor premiilor de la a douăsprezecea extragere săptămânală a Loteriei de Vaccinare va fi publicată luni pe site-ul Loteriei Române www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și pe site-ul Ministerului Sănătății.

Citeste și:  Un vot pentru Partidul Naţional Liberal (PNL), duminică, înseamnă garanția că Brașovul va avea întâietate pe harta dezvoltării naționale!

„Conform Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 21^3, alin. (8): Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul”, atrage atenţia Loteria Română.

Următoarea extragere săptămânală, respectiv cea de-a treisprezecea, este programată, conform Regulamentului, vineri, 24 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.