LPF anunţă că a comunicat cluburilor Protocolul de operare în antrenamentele colective şi de reluare a jocurilor oficiale în condiţii speciale, potrivit news.ro.
„Liga Profesionistă de Fotbal şi-a continuat acţiunile în vederea reluării sezonului competiţional al Campionatul Naţional Casa Liga 1 şi a comunicat, astăzi, celor 14 cluburi membre Protocolul de operare în antrenamentele colective şi de reluare a jocurilor oficiale în condiţii speciale. De asemenea, LPF a comunicat Federaţiei Române de Fotbal, precum şi Sindicatului Fotbaliştilor (AFAN), acelaşi document. Tot astăzi, Liga Profesionistă de Fotbal a transmis către Federaţia Română de Fotbal şi către Comitetul Executiv al FRF toate informaţiile necesare privind reluarea campionatului, împreună cu programul de desfăşurare a etapelor rămase de disputat din sezonul 2019-2020 în play-off şi play-out. Totodată, LPF a comunicat şi Ministerului Tineretului şi Sportului acelaşi protocol menţionat mai sus”, se arată într-un comunicat.
FRF şi LPF doresc să reia Liga I la mijlocul lunii iunie, dar pentru acest lucru au nevoie de acordul guvernului.
În campionat mai trebuie să aibă loc 72 de meciuri, 24 din play-off şi 48 din play-out.
Liga I este înteruptă de la 12 martie, când FRF a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice, din cauza pandemiei de coronavirus.