Lucrările la podul de la Hălmeag sunt în grafic

Podul de la Hălmeag va fi reconstruit din temelii. Obiectivul este cuprins în finanțare prin programul Programului Național de Dezvoltare Locală II și reprezintă un interes major pentru localnicii din satele aflate pe malul drept al Oltului, Felmer, Ticușul Vechi și Cobor. Podul va asigura o legătură rapidă între localitățile amintite cu Brașovul și Făgărașul. Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, împreună cu primarul Cristinel Paltin din Șercaia, au vizitat obiectivul pentru a verifica stadiul lucrărilor.

Reconstrucţia acestui pod este esențială pentru locuitorii din satele situate în dreapta Oltului – Felmer, Ticușul Vechi, Cobor –, care zeci de ani au fost văduviți de o cale de acces sigură şi directă înspre Făgăraș și Brașov. Valoarea contractului de execuţie este de 6.176.199,19 lei (inclusiv TVA), fonduri alocate Consiliului Judeţean de Ministerul Dezvoltării. Podul este realizat din beton, având lungimea de 97,10 metri și lățimea de 6 metri, din care lățimea părții carosabile va ajunge la 5 metri. Infrastructura podului este formată din două culee și două pile pe fundații indirecte (piloți cu diametrul de 1,08 metri). Lucrările, sistate pe perioada sezonului rece, vor fi reluate după data de 15 martie. Constructorul va termina instalarea culeelor şi pilelor, după care va monta grinzile de beton, va finaliza lucrările de hidroizolaţie şi va realiza calea de rulare. Carosabilul pe pod va avea lățimea de 5 metri, cu o bandă de circulație lată de 4 metri și două benzi de încadrare, de câte 50 cm. Conform prevederilor contractuale, lucrările se vor încheia la jumătatea lunii mai, însă constructorul va lua toate măsurile pentru a le finaliza cât mai curând posibil.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Podul peste râul Olt, care leagă satele Crihalma și Comăna de Jos, grav avariat în urma inundațiilor din vara anului 2018, este într-o fază avansată de reconstrucţie. Şeful administraţiei judeţene şi primarul din Comăna, Viorel Grusea, au verificat stadiul lucrărilor realizate prin intermediul CNI. În momentul de faţă, podul propriu-zis este construit. Urmează montarea izolaţiei peste placa de beton, finalizarea rampelor de acces, atât dinstre Crihalma, cât şi dinspre Comăna de Jos, acestea fiind în mare parte gata, după care se va trece la turnarea covorului asfaltic pe pod şi la amenajarea drumurilor de acces dinspre cele două sate. În cel mult două luni podul va fi inaugurat şi deschis circulaţiei, după care vor mai fi realizate câteva lucrări auxiliare (trasarea marcaje, montarea indicatoarelor, consolidarea malurilor), care însă nu vor afecta buna desfăşurare a circulaţiei. Podul și rampele de acces vor avea o lungime totală de 800 de metri, investiția ajungând la aproximativ 4 milioane de euro.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

„După ce în ultima jumătate de secol niciun pod peste râul Olt n-a fost construit din temelii în judeţul Braşov, în acest an vom înregistra o premieră absolută: vom inaugura nu unul, ci două poduri de beton, care vor asigura legătura directă a locuitorilor din comunele Şercaia şi Comăna cu principalele artere rutiere ale judeţului. În privinţa podului de la Hălmeag, sunt şanse bune să putem deschide circulaţia pe el chiar înainte de termenul de finalizare a lucrărilor prevăzut în contract. Referitor la podul de la Crihalma, după darea lui în folosinţă, oamenii nu vor mai fi nevoiți să ocolească 37 de kilometri pentru a ajunge din Crihalma la Comăna de Jos. Am început această investiţie la nivelul Consiliului Judeţean, prin întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, realizarea expertizelor tehnice și obținerea avizelor și autorizațiilor, după care am purtat nenumărate discuții la București pentru preluarea și finanțarea lucrărilor de către CNI. Iată că acum această investiţie este aproape finalizată, lucru care mă bucură foarte mult”, a spus preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.