Lucrările la Promenada de Sub Tîmpa au fost finalizate

Prima etapă de transformare a Aleii de Sub Tâmpa într-un loc de promenadă și de petrecere a timpului liber a fost finalizată. Transformarea zonei din acces către muntele Tâmpa într-una din cele mai frumoase zone de petrecere a timpului liber din Brașov a început cu interzicerea traficului auto și desființarea parcării, care reprezenta principalul impediment în transformarea aleii într-o zonă de promenadă. Anul trecut s-au executat lucrările de reabilitare și modernizare a tuturor terenurilor de sport, iar anul acesta a fost reabilitat iluminatul public, au fost refăcute aleile, au apărut noi atracții de agrement și a fost reconfigurată aleea principală.

„Să redăm orașul pietonilor pentru unii este o simplă temă de campanie, dar pentru Brașov este o realitate la care care se lucrează de ani de zile. Poate brașovenii mai vechi își amintesc că acum 15 ani se circula cu mașina pe toate străzile din centrul istoric.. Brașovenilor mai noi poate își amintesc de circulația din actuala Piața Sf. Ioan, din Piațeta Brassai, de pe Apollonia Hirscher sau de pe Aleea de Sub Tâmpa. La fiecare pas pe care l-am făcut am întâmpinat o rezistență foarte mare din partea celor care voiau să circule cu mașina. Ca să poți să redai orașul pietonilor trebuie să le oferi alternative de transport, iar asta facem noi prin implementarea planului de mobilitate urbană, prin investițiile în transportul public, prin amenajările de benzi dedicate pentru transportul în comun sau prin amenajarea de piste pentru biciclete. Creăm premisele pentru a extinde orașul pietonilor și dincolo de centrul istoric. Astăzi, când te plimbi pe Sub Tâmpa, poate părea surprinzător că atunci când am propus închiderea circulației sub Tâmpa și desființarea parcării, au fost destul voci care au criticat Municipalitatea că vrea să transforme acea zonă într-una de promenadă. Anul acesta am mai făcut o etapă. În anii următori întreaga zonă dintre alee și zidurile cetății va fi transformată într-o zonă  pentru petrecerea timpului liber, o zonă care să prindă viață și care să scoată în evidență istoria și frumusețea acestui oraș“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

„Amenajarea de sub Tâmpa face parte dintr-un proiect mai vast, prin care această zonă va fi redată pietonilor. Lucrările au început prin refacerea bazelor sportive, a terenurilor de tenis și de baschet, iar din acest an s-a întrerupt complet circulația pe Aleea de Sub Tâmpa. Pe fosta stradă, pentru a sublinia odată în plus că aparține pietonilor, au fost executate o serie de amenajări, de la montarea de aparate de fitness și de work-out, până la zone de odihnă sau  jocuri pe asfalt. Totodată, s-au executat și o serie de marcaje,  care să spargă din monotonia și liniaritatea zonei. Aceasta este doar o etapă dintr-un proiect mai amplu, care va cuprinde refuncționalizarea tuturor bastioanelor, inclusiv corelarea cu fosta sinagogă ortodoxă de pe strada Castelului, care va fi repusă în circuitul turistic. Astfel, prin realizarea acestor proiecte, va deveni o zonă mai mult decât de promenadă, va fi o zonă pentru activități exclusiv pietonale pentru brașoveni“, a declarat Lucian Păltănea, urbanistul care a coordonat lucrările de Sub Tâmpa.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

În ultimele luni, pe Aleea de Sub Tâmpa s-au executat o serie de amenajări care au transformat în totalitate fosta arteră de circulație și parcare, într-o zonă de petrecere a timpului liber și de promenadă. Au fost amenajate două zone cu aparate pentru fitness și pentru work-out, au fost create mai multe zone de odihnă și interacțiune socială. În partea dinspre Suișul Castelului au fost amenajate mai multe jocuri pe asfalt, de la șotron la ceasul solar, iar Dealul Melcilor și Tâmpa au fost reprezentate pe asfalt  prin curbe de nivel. Zona de dirt-bike, amenajată anul trecut de Asociația NH Bike, a fost extinsă cu o nouă zonă dedicată copiilor.

,,Pe Aleea de Sub Tâmpa s-a ales să nu se delimiteze o pistă de biciclete și de trotinete, față de restul circulațiilor, deoarece considerăm că acolo pietonii au prioritate, iar bicicliștii și cei cu trotineta vor trebui să se comporte ca și pietoni și să circule cu viteză mult redusă. Este o zonă de agrement, nu este una care face legătura între două zone de interes din oraș, deci nu are de ce să fie tranzitată cu viteză. Este doar o zonă de plimbare”, a completat Păltănea.

Pe lângă deschiderea unei legături cu Sinagoga ortodoxă de pe strada Castelului și repunerea bastioanelor, turnurilor de apărare și a zidurilor cetății în circuitul turistic, proiectul de amenajare a zonei mai cuprinde:

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

– Amfiteatrul – reconfigurarea gradenelor amfiteatrului natural dintre Bastionul Țesătorilor și clădirea Agrementului şi adaptarea spaţiului pentru desfășurarea de evenimente culturale în aer liber (vizionare filme, teatru, scenă concerte);

– Pajiștea fluturilor – se propune plantarea de specii de arbuşti şi flori perene recunoscute că atrag fluturii şi alte insecte ploenizatoare. Pajiştea va avea rol ecologic şi experimental, nu se va interveni cu întreţinere;

– Grădina Medievală: cetăţile medievale dispuneau de mici grădini utilitare, cu plante aromatice şi medicinale. Se propune înfiinţarea unei asemenea grădini, cu rol educativ, plantele fiind etichetate;

–  Loc de joacă pentru copii: înființarea unui loc de joacă pentru copiii cu vârste între 2-8 ani, folosind topometria terenului pentru dotările dorite (de exemplu toboganele să fie montate pe pantele dintre alee și ziduri;

– Dirtpark: Având în vedere succesul de care se bucură actuala zonă de dirtbike, se propune extinderea acestuia cu dotări specifice;

– Sala de fitness în aer liber este preferată de din ce în ce mai mulţi utilizatori. Se propune realizarea unei suprafeţe ample cu aparate şi dotări specifice;

– Pentru taluzurile vegetalizate de-a lungul aleilor se propune folosirea de flori perene în detrimentul suprafeţelor cu gazon;

– Aleea tactilă este un element inedit în noile parcuri europene. Se propune realizarea unei asemenea dotări, de mari dimensiuni. 

Loc de joacă și socializare pentru câini

Odată cu executarea lucrărilor de transformare Aleii de Sub Tâmpa în zona de promenadă, a fost amenajat și cel mai mare parc din Brașov pentru plimbatul câinilor.

Ideea de a amenaja un loc de joacă și socializare pentru câini în zona de agrement Aleea de Sub Tâmpa a venit de la cetățeni și a fost concretizată de Ovidiu Călin, proprietar de câini timp de 30 de ani.

„Inițiativa a fost pornită de un grup de cetățeni, proprietari de câini. Am realizat că Sub Tâmpa și în Centrul Vechi nu există un loc amenajat pentru căței. Au fost multe discuții pentru alegerea spațiului, și am hotărât să încerc să obțin acest loc prin mijloacele clasice: vizită la primărie, aflat exact care este procedura, m-am apucat de strâns semnături, și în final am reușit să obținem acest spațiu, într-un timp scurt“, precizează cel care a luat decizia de a face demersuri oficiale către municipalitate.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

„Din totalul semnăturilor, aproximativ 70-80% sunt din partea deținătorilor de câini, dar sunt și din partea altor cetățeni, care au fost de acord cu inițiativa și au fost foarte fericiți să existe separare între locurile de joacă pentru copii și locul pentru câini, iar zona să fie amenajată corespunzător. Sunt foarte mulți oameni aici sub Tâmpa, se adună lume multă pentru că e o zonă umbrită și frumoasă“, a adăugat Ovidiu Călin.

Inițiatorul demersului spune că un loc de joacă pentru câini are și un rol educativ pentru stăpânii animalelor, care sunt obligați, de voie sau de nevoie, să respecte regulile și să lase curat în urma lor, chiar dacă brașovenii sunt, se pare, mai responsabili din acest punct de vedere decât alții.

„În ultimii ani am observat că din punctul de vedere al curățeniei, există o îmbunătățire. Proprietarii au început să strângă după câinii lor, iar un loc de joacă pentru animale amenajat corespunzător ajută foarte mult și la educarea proprietarilor de câini. Puterea exemplului este sfântă. Lumea în general adună după câini, mai sunt și cazuri nefericite, dar să știți că Brașovul, cel puțin în centru, este relativ curat“, mai spune brașoveanul.

Ovidiu Călin a plecat din România în mai 1990, inițial în Franța, unde a locuit un an, apoi în SUA, unde a locuit până în 2016, când, împreună cu soția, a luat decizia de a reveni în Brașov. În SUA a fost director de spital, în New York, pentru 22 de ani. Soția a lucrat tot în domeniul spitalicesc și au decis să se retragă din activitate pentru a se ocupa de Țarina, cățelușa care le este singurul „copil“.

„Sunt brașovean, soția este din București, dar am ales Brașovul pentru că este un oraș extraordinar, frumos, cu împrejurimi superbe, aer curat, și ne-am stabilit aici. Suntem foarte fericiți, am văzut îmbunătățiri semnificative din 2016 până în perioada curentă, foarte multe lucruri s-au ridicat, s-au organizat bine, sunt chiar plăcut impresionat“, concluzionează el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.