Luni încep simulările pentru evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a 2024

Luni, 5 februarie, încep simulările pentru evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a 2024.

Câteva informații utile:

  • Probele încep la ora 9:00.
  • Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
  • Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
  • Subiectele sunt distribuite sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul.

Important:

  • Rezultatele obținute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an.
  • Rezultatele obținute la simulare nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.
Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.