- Federația Română de Handbal a publicat programul oficial al meciurilor din Divizia „A” feminină.
- În sezonul competițional 2021-2022, CSM Corona va avea ca adversare 13 echipe.
CSM Corona Brașov debutează în sezonul 2021-2022 al Diviziei „A” având ca obiectiv calificarea în Liga Națională, obiectiv ratat de formația noastră în vara acestui an.
Seria A, în care va evolua formația noastră, aliniază la start 14 echipe, în timp ce în Seria B sunt repartizate 13 echipe.
Pentru brașovence prima etapă are loc duminică, 12 septembrie, rundă în care Corona se va deplasa la București, pentru duelul cu echipa secundă CSM București. Primul meci acasă va avea loc în etapa a doua, duminică, 19 septembrie, când în Sala Sporturilor din Brașov va descinde CSU Neptun Constanța.
Senioarele Coronei vor evolua sub îndrumarea unui nou staff tehnic, compus din Alin Bondar – antrenor principal (reîntors acasă de la echipa masculină CSM Vaslui), Răzvan Udriștoiu – antrenor secund (venit de la CSM București – senioare și junioare 1), Gică Anton (antrenor portari) și Liviu Dumitru, preparator fizic (anterior, preparator fizic la Oltchim Râmnicu Vâlcea). Alături de ei este managerul sportiv Mircea Cucuian, sosit de la „U” Cluj.
„În 12 septembrie, vom da start noului sezon de Divizia A cu obiectivul clar: promovare în Liga Florilor. Prima etapă ne va găsi la București, în compania echipei CSM București 2. În mare parte, plecăm ca favoriți în acest joc, dar din experiența mea știu ca prima etapă este, întotdeauna, cea mai dificilă. Emoțiile debutului și așteptările fiecărei jucătoare în parte poate nivela uneori valorile. Va trebui să fim concentrați pentru că primele trei 3 etape pot fi foarte importante pentru noi. În etapa a doua întâlnim acasă echipa din Constanța, o echipă ce în ultimii 2-3 ani a terminat mereu în față în seria în care a jucat sau la turneele finale, iar în etapa a treia va veni și primul derby în deplasare, la Ploiești. Dacă trecem cu bine de cele trei runde, vom avea timp să ne pregătim exclusiv pentru meciul cu CSM Galați din etapa a opta, care se va disputa la Brașov. În concluzie, dacă lucrurile vor merge așa cum ne dorim, putem lua o opțiune serioasă pentru îndeplinirea obiectivului încă din această iarnă. Să sperăm că planurile noastre vor coincide cu realitatea din teren! Hai Corona!” – Alin Bondar, antrenor principal Corona Brașov.
În Seria A figurează:
- CSM Unirea Slobozia
- CSM Roman
- CSM București 2
- CSU Neptun Constanta
- CS Activ Prahova Ploiești
- CNE Sf. Gheorghe
- HCF Piatra Neamț
- CS Știința Bacău
- CS Danubius Călărași
- CSM Galați
- ACS Sc. 181 SSP București
- CSM Corona Brașov
- ACS Spartac București
- CSM Bacău
Meciurile Coronei se vor desfășura după următorul program:
1 | Duminică 12 septembrie 2021 | CSM BUCURESTI DIVA | CSM CORONA BRAȘOV |
2 | Duminică 19 septembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CSU NEPTUN CONSTANTA |
3 | Duminică 26 septembrie 2021 | CS ACTIV PRAHOVA PLOIESTI | CSM CORONA BRAȘOV |
4 | Joi, 30 septembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CNE SF. GHEORGHE |
5 | Duminică, 17 octombrie 2021 | HCF PIATRA NEAMT | CSM CORONA BRAȘOV |
6 | Duminică, 24 octombrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CS STIINTA BACAU |
7 | Duminică, 31 octombrie 2021 | CS DANUBIUS CALARASI | CSM CORONA BRAȘOV |
8 | Duminică, 7 noiembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM GALATI |
9 | Duminică, 14 noiembrie 2021 | ACS SC. 181 SSP BUCURESTI | CSM CORONA BRAȘOV |
10 | Duminică, 21 noiembrie 2021 | CSM BACAU | CSM CORONA BRAȘOV |
11 | Duminică, 23 noiembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | ACS SPARTAC BUCURESTI |
12 | Duminică, 30 ianuarie 2022 | CSM UNIREA SLOBOZIA | CSM CORONA BRAȘOV |
13 | Duminică, 6 februarie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM ROMAN |
14 | Duminică, 20 februarie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM BUCURESTI DIVA |
15 | Joi, 24 februarie 2022 | CSU NEPTUN CONSTANTA | CSM CORONA BRAȘOV |
16 | Duminică, 13 martie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CS ACTIV PRAHOVA PLOIESTI |
17 | Duminică, 20 martie 2022 | CNE SF. GHEORGHE | CSM CORONA BRAȘOV |
18 | Duminică, 27 martie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | HCF PIATRA NEAMT |
19 | Duminică, 3 aprilie 2022 | CS STIINTA BACAU | CSM CORONA BRAȘOV |
20 | Joi, 7 aprilie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CS DANUBIUS CALARASI |
21 | Duminică, 10 aprilie 2022 | CSM GALATI | CSM CORONA BRAȘOV |
22 | Duminică, 14 aprilie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | ACS SC. 181 SSP BUCURESTI |
23 | Duminică, 8 mai 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM BACAU |
24 | Duminică, 15 mai 2022 | ACS SPARTAC BUCURESTI | CSM CORONA BRAȘOV |
25 | Duminică, 22 mai 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM UNIREA SLOBOZIA |
26 | Duminică, 29 mai 2022 | CSM ROMAN | CSM CORONA BRAȘOV |
În Liga Florilor vor promova formațiile care se vor clasa pe primul loc în Seriile A și B, urmând ca ocupantele locurilor 2 să dispute meciuri de baraj cu echipele situate pe locurile 13 și 14 la finalul sezonului de Ligă.