MAE a luat notă cu îngrijorare de acuzaţiile de implicare a unor membri ai UNRWA în atacurile Hamas asupra Israelului

MAE a luat notă cu maximă îngrijorare de recentele acuzații grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat – UNRWA – în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului, de la 7 octombrie 2023. Aceste acuzații trebuie să facă obiectul unor investigaţii imediate și aprofundate ale ONU, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

„Salutăm reacția rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate și ne exprimăm toată încrederea că investigațiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenția Secretarului General al organizației, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp.

Până la finalizarea investigației, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA.

Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menține coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european.

Reamintim că România a condamnat ferm, încă din primele momente, atacurile Hamas de la 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, considerând inacceptabile actele teroriste, exprimând regretul pentru victimele înregistrate, condamnând luarea de ostatici și făcând apel pentru eliberarea acestora”, se arată într-un comunicat de presă.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Toate aceste elemente sunt în deplină concordanță cu poziția consacrată, principială a României față de situația din Orientul Mijlociu și Procesul de Pace din regiune, cu accent pe soluția celor două state.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.