Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând de joi, 18 mai 2023, în cadrul platformei hub.mai.gov.ro secțiunea dedicată obținerii on-line a istoricului sancțiunilor rutiere.
Pentru a obține acest document online, solicitantul trebuie să aibă sau să își creeze un cont pe portalul hub.mai.gov.ro sau pe ghiseul.ro.
În cazul în care persoana optează pentru un cont direct pe platforma hub.mai.gov.ro este necesar să se deplaseze o singură dată la o unitate de poliție pentru confirmarea identității.
În cazul folosirii unui cont de pe platforma ghiseul.ro nu mai este necesară deplasarea la o unitate de poliție, identitatea persoanei fiind confirmată prin datele existente pe portalul respectiv.
Următorul pas, după autentificarea în portalul hub.mai.gov.ro folosind un cont validat, este selectarea butonului „istoricul sancțiunilor rutiere”.
În continuare, solicitantul introduce datele cerute de platformă, precum motivul pentru care solicită eliberarea și perioada pentru care dorește să-i fie comunicat cazierul rutier.
Obținerea istoricului sancțiunilor rutiere este gratuită, iar documentul astfel generat este valabil doar în format electronic.
În cazul în care cazierul rutier este necesar în format fizic, printat, solicitantul trebuie să se deplaseze la serviciile rutiere din cadrul inspectoratelor de poliție județene sau la Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Reamintim faptul că prin intermediul portalului hub.mai.gov.ro poate fi eliberat și certificatul de cazier judiciar, pot fi făcute programări pentru eliberarea pașapoartelor și pot fi solicitate avize de la Direcția Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne pentru urbanism, amenajare a teritoriului, dar și autorizații de construcție ori desființare a construcțiilor.
De la operaționalizarea secțiunii pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, în data de 1 Februarie 2023 și până astăzi, 18 Mai, au fost create aproximativ 130.000 de conturi de utilizator și au fost emise 115.000 de certificate de cazier judiciar.
De asemenea, de la operaționalizarea serviciului de programare pentru obținerea pașaportului și până în prezent, prin intermediului HUB-ului, s-au programat peste 320.400 de persoane.
Din luna februarie și până în prezent, platforma hub.mai.gov.ro a înregistrat peste un milion de accesări.
HUB-ul de servicii al MAI este în continuă dezvoltare, în viitor cetățenii urmând să aibă acces și la alte servicii digitale furnizate de MAI.