Mai multe drumuri judeţene din zona metropolitană Braşov şi din Ţara Făgăraşului vor fi modernizate şi reabilitate

Administraţia publică a judeţului Braşov desfășoară proceduri de achiziție pentru realizarea documentațiilor de proiectare necesare modernizării şi reabilitării unor drumuri judeţene din zona metropolitană Braşov şi din Ţara Făgăraşului.

Proiectarea modernizării drumurilor judeţene din jurul Braşovului, însumând peste 58 de km

O astfel de achiziţie vizează întocmirea studiilor şi proiectelor necesare pregătirii documentaţiilor pentru accesarea de fonduri europene din următorul exerciţiu financiar, cu ajutorul cărora Consiliul Judeţean Braşov să continue lucrările de modernizare a reţelei de drumuri judeţene pe care o administrează.

Astfel, şapte operatori economici au depus ofertele pentru atribuirea contractului privind „Servicii de proiectare cu fazele DALI şi Proiect Tehnic, inclusiv studii de teren şi alte studii specifice, documentaţii-suport pentru obținerea de avize, acorduri şi autorizaţii şi verificarea proiectului de către verificatori atestaţi pentru obiectivul de investiţii «Modernizare, reabilitare DJ 103 B Săcele (DN 1 A) – Tărlungeni – Budila – Teliu (DN 10) – limită de judeţ Covasna km 0+490–15+800, DJ 103 A km 11+000–12+000, DJ 112 A Hărman (DN 11) – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – DN 73 A km 0+000–38+980 și DJ 112 B Cristian (DN 73) – Vulcan (DJ 112 A) km 2+151–5+030»”, acestea fiind în procedură de evaluare.

Valoarea estimată a achiziţiei este de 2.274.789,92 lei fără TVA. Din această sumă, 620.420,17 lei vor fi cheltuieli cu studiile necesare (studiu topografic, studiu hidrografic, studiu trafic, studiu geo), 168.067,23 lei reprezintă cheltuieli pentru documentații-suport şi obținere avize, acorduri, autorizații necesare proiectului, 1.186.302,52 lei înseamnă cheltuieli de proiectare şi inginerie (expertiză drumuri, expertiză poduri, documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, proiect tehnic şi detalii de execuție, verificarea tehnică a proiectului), iar 300.000 lei sunt alocate pentru asistența tehnică din partea proiectantului.

Citeste și:  PNL a înscris 630 de candidați pentru alegerile parlamentare 2024

„Toate aceste documente de proiectare, studii, avize şi autorizaţii obţinute ne vor da posibilitatea să accesăm fonduri europene nerambursabile cu ajutorul cărora să reabilităm şi să modernizăm aceste tronsoane de drumuri judeţene din jurul municipiului Braşov, a căror lungime însumează 58,169 km. Este vorba despre drumul care face legătura între Săcele (DN 1 A), Tărlungeni, Budila, Teliu, până la limita cu judeţul Covasna (15,310 km), care continuă cu un kilometru din drumul judeţean 103 A, urmează apoi traseul Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, DN 73 A, pe o lungime de 38,980 km şi mai include un segment rutier între Cristian şi Vulcan, în lungime de 2,879 km. Reabilitarea şi modernizarea acestor drumuri reprezintă un proiect investiţional de amploare, care va asigura o conectivitate mai bună între municipiul reşedinţă de judeţ şi localităţile limitrofe”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Intenţia conducerii CJ Braşov este ca pe întregul traseu de peste 58 de km al acestor drumuri judeţene să fie modernizată structura rutieră cu tot ce înseamnă carosabil, acostamente, drumuri laterale, trotuare şi stații de transport public, să fie refăcute rigolele, reţeaua de canalizare pluvială, podurile, podeţele şi să fie realizate lucrările de siguranță circulației prin montarea de parapete de protecție, marcaje, stâlpi rutieri, indicatoare rutiere pe console alimentate cu celule fotovoltaice, oglinzi rutiere şi benzi rezonatoare.

Citeste și:  Îți place să mănânci dulce, picant sau sărat? Ce tip de personalitate ai, în funcție de mâncarea preferată

CJ a desemnat proiectantul pentru modernizarea drumului judeţean de la Voila

O altă procedură de achiziţie gestionată de Consiliul Judeţean Braşov a fost cea privind „Servicii de proiectare pentru faza DALI, inclusiv studii de teren şi alte studii specifice, documentaţii-suport pentru obținerea de avize, acorduri şi autorizaţii şi verificarea documentațiilor de către verificatori de proiecte atestati pentru «Expertiză tehnică şi DALI Reabilitare DJ 105 km 0+000–18+843 – Voila (DN 1) – limită de judeţ Sibiu»”, pentru care valoarea totală estimată de autoritatea contractantă a fost de 629.000 lei fără TVA.

Două firme au depus oferte, iar comisia de evaluare din cadrul CJ Braşov a declarat câştigătoare oferta SC TQM Management SRL, care a avut o propunere financiară de 545.000 lei fără TVA. Astfel, valoarea totală a contractului de servicii este de 648.550 lei, iar pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor contractuale firma urmează să apeleze la opt subcontractori.

Contractul include studiul geotehnic, studiul hidrologic, ridicarea topografică cu obţinerea vizei OCPI/ANCPI, expertiza tehnică, documentaţiile tehnice necesare obţinerii de avize, acorduri, autorizaţii la faza DALI, verificarea tehnică a documentațiilor necesare obținerii avizelor şi acordurilor, obținerea avizelor, acordurilor, identificarea reţelelor de utilități existente pe traseul drumurilor județene, Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) cu elemente de SF (proiect mixt).

Proiectul de reabilitare a drumului judeţean de la Voila până la limita cu judeţul Sibiu, pe o lungime de 18,843 km, prevede construirea unor tronsoane rutiere noi, şi anume ocolitoarele localităţilor Cincşor şi Cincu, necesare pentru devierea traficului greu care afectează structura de rezistenţă a imobilelor din cele două sate.

Citeste și:  Brașovul a devenit orașul din poveste și a aprins cele 1,3 milioane de luminițe ale Crăciunului

Pentru aceste rute ocolitoare, CJ Braşov solicită ca documentaţia de proiectare să fie întocmită la nivel de studiu de fezabilitate, urmând să cuprindă identificarea coridoarelor de expropriere, dacă este cazul, dar şi documentaţia necesară exproprierii imobilelor și suprafețelor suplimentare, precum şi intabulării acestora în proprietatea Județului Brașov.

Proiectul investiţional pe care administraţia judeţeană îl are în vedere pentru acest tronson rutier vizează modernizarea părţii carosabile, a trotuarelor şi a traseelor pietonale, amenajarea stațiilor de autobuz și a parcărilor, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale, a podurilor şi a podeţelor, realizarea de piste de biciclete, asigurarea evacuării apelor de pe suprafaţa carosabilă, amenajarea acceselor la proprietăți, amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată simplă şi relocarea reţelelor de utilităţi publice, în cazul în care acest lucru este necesar.

Pentru implementarea acestui proiect investiţional, administraţia judeţeană va căuta să acceseze alte surse de finanţare în afara bugetului propriu, respectiv fondurile guvernamentale.

„Prin executarea lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean DJ 105 Voila – limită judeţ Sibiu vom asigura condiţii moderne şi civilizate de desfăşurare a circulaţiei rutiere şi pietonale în conformitate cu cerinţele şi standardele actuale în domeniu. Proiectul va rezolva accesul spre localitatea Cincu şi spre poligonul militar şi va completa alt mare proiect investiţional pe care îl implementăm în zonă, respectiv construirea unui pod nou peste râul Olt în localitatea Voila”, a încheiat preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.