Mai multe obiective importante pentru Spitalul de Copii Brașov au fost finalizate

Lucrările cuprinse în lista de investiții a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, aprobată de administraţia judeţeană pentru anul 2021, sunt în mare parte încheiate.

Printre proiectele deja realizate se află achiziția unui aparat de tomografie computerizată în valoare de 2.200.000 lei – care urmează să fie livrat până la data de 1 decembrie, înlocuirea cazanului centralei termice și a arzătorului – lucrare cu o valoare de 82.230 lei, igienizarea și reparațiile la casa scării și la spălătorie – lucrare care a costat 102.150 lei, precum și achiziționarea și punerea în funcțiune a unei servoscări pentru persoanele cu dizabilități, în valoare de 77.000 lei. De asemenea, au fost cumpărate o licență software în sumă de 6.420 lei și un soft de preparare citostatice în valoare de 12.300 lei, pentru care termenul de instalare și testare este 31 decembrie 2021.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

O altă achiziţie a fost cumpărarea şi livrarea unui echipament de neutralizare a deşeurilor medicale, care urmează să fie funcţionalizat imediat după achiziţionarea unui container, astfel încât să fie îndeplinite condiţiile de punere în funcţiune.

Alte două lucrări au termen de finalizare în luna octombrie. Este vorba despre reparațiile la instalația de încălzire, o investiție cifrată la 145.000 de lei, și despre lucrările complementare montării centralei termice, respectiv înlocuirea stației de dedurizare, a schimbătoarelor de caldură și a vasului de expansiune, a căror valoare ajunge la 103.040 lei.

Alt proiect important este cel de înlocuire a instalaţiilor de utilităţi – hidranți interior, rezervă, grup pompe, instalație detecție, instalație electrică, instalație de iluminat de siguranță, instalație încălzire centrală, instalație gaze naturale și racord apă, cu o valoare totală de 137.210 lei, care a fost executat aproape în totalitate, având în momentul de faţă un progres de 90%.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Mai sunt în desfăşurare două lucrări al căror termen final de execuţie este fixat pentru luna decembrie a acestui an. Astfel, reparația instalației de apă caldă și apă rece, proiect totalizând 142.650 lei, a fost finalizată parțial, iar în prezent se mai lucrează la canalizare, în timp ce contractul de reparaţii şi igenizare a Laboratorului de radiologie şi imagistică, a cărui valoare ajunge la 1.784.000 lei, a intrat şi el în implementare.

În ceea ce priveşte studiile necesare dezvoltării spitalului, contractul privind întocmirea Studiului de oportunitate pentru actualizarea Planului Urbanistic Zonal al Spitalului de Copii, în valoare de 196.000 lei, are termenul de predare a documentației stabilit pentru 31 decembrie 2021. Totodată, în perioada următoare va fi lansată procedura de achiziţie a elaborării documentaţiei tehnice necesare construirii clădirii în care va funcţiona Izolatorul de boli infecţioase şi viitoarea secţie de ATI.  

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparaţii şi igienizări necesare la blocul alimentar, bucătăria dietetică, precum şi la anexele de la subsol, cu o valoare estimată de 700.000 lei, sunt în momentul de faţă în procedură de achiziţie.

De asemenea, urmează realizarea procedurilor de achiziție pentru întocmirea Actualizării Documentației de Avizare a Lucrărilor de Interveție DALI aferente proiectului „Modernizare, reabilitare și echipare infrastructură servicii de sanitate”, proiect cu o valoare estimată de 150.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.