Mai mulți bani pentru elevii brașoveni. Cât vor crește bursele și ajutoarele sociale

Primarul a declarat astăzi, în ședința Consiliului Local, în cadrul prezentării proiectului privind acordarea de facilități pentru transportul elevilor, că va propune un proiect de hotărâre de majorare a burselor de merit, de studiu și de ajutor social pentru toți elevii din învățământul brașovean. Diferența va fi suportată tot din bugetul local, din sumele economisite în urma aprobării noilor facilități de transport pentru elevi. „Astăzi Consiliul Local a aprobat o nouă modalitate de acordare a facilităților de transport pentru elevi, iar în urma aplicării ei, vor rezulta sume la buget pe care dorim să le investim tot în elevi. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Local voi propune o creștere cu 40% a cuantumului burselor de merit, cu 67% a burselor de studiu și cu 100% a celor sociale“, a declarat primarul George Scripcaru.
Potrivit primarului, majorarea va fi propusă în această formă, însă asupra cifrelor finale se va pronunța Consiliul Local. Dacă hotărârea va fi adoptată în forma propusă, bursa de merit va crește la 70 de lei, de la 50 de lei pe lună cât este în prezent, bursa de studiu va fi în cuantum de 50 de lei, față de 30 de lei, cât este în prezent, și bursa socială va fi tot de 50 de lei, față de 25 de lei cât este în prezent. Hotărârea Consiliului Local, dacă va fi aprobată, va fi aplicată inclusiv pentru luna septembrie, adică de la începutul anului școlar 2019-2020.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.