Mai mulți motocicliști care au intrat pe traseele turistice din pădure, căutați de autoritățile din Brașov

Autoritățile brașovene caută mai mulți motocicliști care au intrat pe traseele turistice din Pădurile Brașovului. Aceștia au fost fotografiați de un martor, iar Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt spune că a sesizat și alte instituții ale statului, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a produs duminică în Pădurile Brașovului. Mai mulți motocicliști au fost văzuți pe trasee marcate din pădure. Acum, autoritățile încearcă să-i depisteze pe cei care au încălcat interdicția privind circulația prin pădure. Reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt anunță că a sesizat și alte instituții ale statului pentru identificarea și pedepsirea motocicliștilor. De asemenea, în pădure au fost intensificate patrulele.

„Fără motoare în Pădurile Brașovului! În Pădurile Brașovului și-au făcut apariția duminică „turiștii” cu motociclete, chiar dacă acest lucru este interzis atât pe drumurile forestiere, cât şi pe traseele turistice marcate și pe potecile existente. În urma unei filmări postate duminică pe rețelele de socializare am început demersurile pentru identificarea autorilor, sesizând şi alte instituții abilitate să ia măsuri în acest caz. De asemenea, personalul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. și-a intensificat patrulele în teren, pentru a preveni repetarea unor episoade de acest fel”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Autoritățile îi roagă pe turiștii care văd motociclete, ATV-uri sau alte mijloace de transport motorizate să sesizeze acest lucru prin email sau pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.