MAI: Peste 1.400 de situaţii de urgenţă înregistrate în ultimele 24 de ore

Personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.016 evenimente, 2.578 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.438 – situaţii de urgenţă, informează Agerpres.

De asemenea, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 686 posibile infracţiuni, 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de duminică au fost dispuse măsuri preventive pentru 15 persoane.

Au fost prinşi în flagrant 128 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 132 de fapte penale, fiind depistate şi 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Poliţiştii rutieri au acţionat la nivelul întregii ţari pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 129 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 307 de permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool şi cinci pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 3.925 de contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei.

La rândul lor, pompierii au aplicat, pentru abaterile constatate, patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.500 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.188 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 76 pentru stingerea de incendii şi şase pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate opt persoane.

Citeste și:  Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situaţii de urgenţă, mai arată MAI.

De asemenea, precizează ministerul român, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.404 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18 martie 2022 până în prezent au fost emise 128.545 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, un permis fiind acordat în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 49,3%.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, MAI menţionează că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 13.113 mijloace de transport şi 66.244 de persoane, dintre care 4.681 de cetăţeni ucraineni. 

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.