Institutul Cantacuzino participă la diagnosticarea Covid-19 și, începând de joi până luni, specialiștii de la această unitatea medicală au efectuat teste de diagnostic molecular pentru aproximativ 1.000 de probe recoltate de la persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, anunță MApN, potrivit Mediafax.
„ În perioada 12 – 16 martie a.c., la solicitarea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență adresată Ministerului Apărării Naționale (MApN), specialiștii Laboratorului infecții respiratorii virale din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, au efectuat teste de diagnostic molecular pentru aproximativ 1000 de probe recoltate de la persoane suspecte de infecție cu noul Coronavirus”, conform sursei citate.
Laboratorul Infecții Respiratorii Virale este acreditat de către Organizația Mondială a Sănătății încă din anul 1969 și este Centru Național de Referință pentru gripă în România, precizează MApN.
„Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” contribuie, alături de celelalte unități sanitare, la creșterea capacității de diagnosticare a COVID-19 pe teritoriul României”, conchide sursa citată.