MApN: Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene

Cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel “nu iau parte la confruntări”, Ministrul Apărării Naţionale face următoarele precizări: „Afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene.”

„Cel mai probabil, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie – prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgență în România.”, se arată în comunicatul de presă al MApN.

Ministerul român al apărării a comunicat cu maximă transparență situația acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă de către autoritățile române a normelor legislative naționale și internaționale aplicabile în astfel de situații, fapt cunoscut, cu siguranță, de reprezentanții Federației Ruse. Aeronava a fost returnată autorităților ucrainene, fără armament la bord și, evident, nu se mai află pe teritoriul României.

Citeste și:  Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2025

Și situația celor 14 elicoptere ucrainene civile, neînarmate, a fost comunicată în mod transparent și oportun.

Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 14 elicoptere configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare.

În urma primirii aprobărilor de survol din partea autorităților române, pentru toate cele 14 elicoptere au fost depuse marți, 8 martie, și miercuri, 9 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aflându-se deja la destinația finală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.