Marcel Ciolacu: „Comisioanele bancare nu vor creşte în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice”

Comisioanele bancare nu vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice, este anunțul făcut, luni seară, de premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu Asociația Română a Băncilor, cu reprezentanții celor mai importante bănci din România și cu cei ai BNR.

Marcel Ciolacu: „Comisioanele bancare nu vor creşte în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociaţia Română a Băncilor şi cu reprezentanţii celor mai importante bănci din România, dar şi cu cei ai BNR. Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înţelese şi le mulţumesc pentru deschiderea la dialog. Dialogul este calea prin care putem găsi cele mai bune soluţii atât pentru oameni, cât şi pentru economie.”

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Principalele teme discutate în cadrul întâlnirii au fost punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale pentru combaterea evaziunii şi menţinerea comisioanelor bancare la nivelul actual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.