Marian Constantinescu, descoperitorul de talente de la FC Braşov, a urmat cursul de Team Managemant al FRF

Oamenii din cadrul clubului FC Braşov sunt într-o continuă dezvoltare personală. Pentru a avea cât mai mutle competenţe, se fac cursuri de formare, asta pentru că nu doar sportivii trebuie să se perfecţioneze, ci şi cei din conducerea clubului.

Un exemplu este şi Marian Constantinescu, descoperitorul de talente din departamentul de scouting al Centrului de Copii şi Juniori de la FC Braşov şi organizator de competiţii în cadrul clubului.
Marian Constantinescu tocmai a participat la un curs de Team Managemant, organizat de Academia Naţională de Fotbal, din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Cursul a avut ca obiective perfecţionarea în domeniul de Team Managemant şi a avut sesiuni în care s-au predat noţiuni despre rolul Team Managerului în club, modul de lucru şi relaţia cu celelalte departamente din club.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

“A fost o experienţă foarte benefică pentru mine. Am învăţat lucruri noi, lucruri care cu sigurnaţă îmi vor fi de folos în viitor. Sunt noţiuni foarte importnate pe care trebuie să le cunoască un Team Manager sau un orgaizator de competiţii. Mereu trebuie să ne dezvoltăm personal în domeniul fotbalistic, asta pentru că mereu ai ceva de învăţat, de când de apuci de fotbal până când te apuci de antrenorat sau de administrat un club, orice funcţie ai avea în el. Sunt sigur că acest curs îmi va fi de folos atât mie personal, cât şi clubului FC Braşov, unde pun în practică cele învăţate”, a declarant Marian Constantinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.