Marin Mitran: “Eu îl susţin pe Dan până la capăt, şi el ştie asta”

După victoria din deplasare de la Târgu Jiu, preşedintele de la FC Braşov, Marin Mitran, spune clar că îl susţine pe Dan Alexa pentru a conduce în continuare echipa. Are încredere totală în el şi în echipă şi speră ca împreună să îşi îndeplinească obiectivul de a accede în play-off-ul Ligii a 2-a.

“Eu îl susţin pe Dan până la capăt, şi el ştie asta. De aceea a venit aici, să facă performanţă. E un antrenor bun. L-am susţinut şi până acum. Au pierdut, au făcut egal, i-am susţinut continuu. Ei au jucat, mi-a plăcut atitudinea, am pierdut două meciuri în minutul 94.”, a spus Marin Mitran.

Preşedintele clubului mai spune că chiar dacă în meciul cu CSM Slatina echipa nu a arătat prea bine, jucătorii şi conducerea tehnică au demonstrat că echipa are valoare în meciul cu Târgu Jiu. Marin Mitran pune prestaţia mai puţin reuşită din meciul cu Slatina pe seama oboselii de după meciul de Cupa României cu FC Hermannstadt, când toată lumea şi-a dorit calificarea în grupele competiţiei.

Citeste și:  Zoo Brașov organizează Ziua Internațională a Jaguarului @ Vineri, 29 noiembrie

“Am vrut să intrăm în grupe în Cupă. Dacă pe 4.000 de euro un punct. Un meci – două tot le câştigam şi noi în grupe, din şase echipe. Am vurt să intrăm în grupe. Atunci ne-a costat meciul cu Slatina. Dar am demonstrat că putem să revenim de două ori la Târgu Jiu.

Sunt mulţumit de lot, de echipă suntem mulţumiţi. Puteam să avem cu 3-4 puncte mai mult şi cu 3-4 puncte mai mult eram la două puncte de primul loc.”, a mai spus Marin Mitran.

Preşedintele are mare încredere că şi în meciul de vineri cu FK Csikszereda echipa poate câştiga şi astfel să se apropie cât mai mult de locurile de play-off. Totodată, pentru a nu fi probleme va încerca achite o parte din salarii.

Citeste și:  Peste 104.600 de persoane şi aproximativ 45.200 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

“Facem tot posibilul să plătim măcar o tranşă de salarii să se liniştească jucătorii. Până la urmă cred că asta e cel mai important, să vadă că este bunăvoinţă din partea conducerii să le plătim. Măcar un salariu săptămâna asta. Băieţii sunt foarte uniţi şi au caracter bun. Sperăm să clarificăm situaţia cât mai repede.
Sportiv suntem pe drumul bun, suntem în creştere. Au venit şi cei care au fost accidentaţi Izata, Adi Chică-Roşă. Sorsa e încă accidentat, e încă în refacere. Restul sunt bine, s-a văzut. Izata la mijloc a făcut un joc foarte bun la Târgu Jiu.

Nu ne e frică, noi jucăm tot timpul să câştigăm. Noi suntem FC Braşov, trebuie să demonstrăm că reprezentăm oraşul acesta. E un meci cu vecina de judeţ. E un meci important. Vrem să îl câştigăm, am încredere în Dan, în ce face cu echipa. Nu ştiu dacă e decisiv pentru play-off, dar e un meci foarte important. Ne-ar aduce mult mai aproape de îndeplinirea obiectivului dacă am câştiga trei puncte. E un meci important.”, a încheiat Marin Mitran.

Citeste și:  Concert de Crăciun găzduit de Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru și Pavel”, pe 13 decembrie

La meciul de vineri, 14 octombrie, FC Braşov va pune în vânzare şi bilete. Preţul pentru tichete este de 10 lei la tribuna a 2-a şi 50 de lei la tribuna oficială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.