Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare în cazul accidentului mortal din 2019

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii de Fotbal, Gino Iorgulescu, a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 8 luni în cazul accidentului mortal produs în 2019. Pedeapsa finală a rezultat din contopirea a trei pedepse – 7 ani pentru ucidere din culpă, cu 2 ani pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi 3 ani pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, sentință din 2018, transmite Radio România Actualități.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani, căreia i-au adaugat un spor de 1 an şi 8 luni. Inculpatul are interdicţie şi de a conduce autovehicule pe drumurile publice timp de 5 ani. Inițial, Mario Iorgulescu fusese condamnat la peste 13 ani de închisoare, însă instanţa supremă a admis o cale extraordinară de atac şi a decis rejudecarea procesului în apel. Iorgulescu junior se află în Italia, unde a fugit după comiterea accidentului, el nefiind prezent la niciun termen de judecată, potrivit Radio România.

Citeste și:  Judeţul Braşov are destinaţii nominalizate la toate cele şase categorii în competiția „Destinația Anului” 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.