Marius Dunca face apel către parlamentarii brașoveni să semneze pactul propus de Dăncilă

Preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a făcut, joi, un apel, la parlamentarii braşoveni, consilierii locali şi judeţeni şi cetăţeni să semneze „Pactul naţional pentru bunăstarea românilor”, arătând că acesta este necesar întrucât, în spaţiul public, există deja voci ale opoziţiei care anunţă tăieri de salarii şi alte măsuri de austeritate.

„Acum, în campania electorală, politicienii trebuie să-şi facă cunoscute intenţiile. În acest sens, fac un apel către parlamentarii braşoveni, consilierii judeţeni şi locali, dar şi către toţi cetăţenii, pentru a semna Pactul naţional pentru bunăstarea românilor care prevede continuarea implementării măsurilor ce au ca scop creşterea nivelului de trai”, a afirmat Marius Dunca, într-un comunicat de presă.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Conform acestuia, măsurile prevăzute în Pactul propus de Viorica Dăncilă sunt de natură să-i ajute pe toţi românii, indiferent de categoria socială sau de orientarea politică şi de aceea ar trebui semnat de toţi politicienii, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie.

„Pactul propus de premierul Viorica Dăncilă prevede ca oricine va fi la putere în următorii ani, să continue să crească salariile şi pensiile, conform legii, să continue să-i susţină pe tinerii antreprenori români şi să continue să protejeze activităţile independente. Aceste măsuri vor avea un impact major în Braşov, un judeţ aflat într-o dezvoltare rapidă şi care are nevoie de o creştere susţinută a investiţiilor şi a nivelului de trai al locuitorilor săi” a menţionat preşedintele PSD Braşov.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Potrivit lui Dunca, Pactul era necesar întrucât, în spaţiul public, există deja voci ale opoziţiei care anunţă tăieri de salarii şi alte măsuri de austeritate, de îndată ce puterea politică se va schimba.

„Este important să vedem acum cine susţine sau nu astfel de măsuri de austeritate, promovate deja de ceva vreme în spaţiul public de unii lideri ai opoziţiei. Românii nu merită să mai treacă prin ce au trecut începând cu 2008. Nu merită să-şi mai vadă veniturile micşorate, nu merită să-şi mai vadă visele spulberate şi nu merită să se mai vadă obligaţi să ia calea străinătăţii. Mai ales că, în prezent, economia noastră o duce extrem de bine, România având a doua cea mai mare creştere economică din UE. Deci, există bani pentru continuarea măsurilor pozitive începute de PSD. Mai e nevoie doar de voinţă politică”, a subliniat Marius Dunca. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.