Marius Lindvik este câștigătorul primei ședințe de calificare din istoria competițiilor de Cupă Mondială masculin, de la Râșnov!
Norvegianul s-a impus într-o ședință extrem de spectaculoasă, în care, nu mai puțin de 6 săritori au depășit dimensiunea trambulinei, situată la 97m, culminând cu recordul stabilit de germanul Markus Eisenbichler, 101m.
Daniel Andrei Cacina a reușit o săritură decentă, chiar dacă nu s-a calificat pentru întrecerea individuală de mâine, a făcut un pas important in ceea ce privește acumularea experienței necesare pentru obținerea performanței.