,,Masa caldă în școli”, ,,Recreația în iarbă” și ,,Grădinile urbane” – proiecte din Tours care vor putea fi replicate la Brașov

Primarul Allen Coliban a efectuat la sfârșitul lunii noiembrie o vizită oficială în orașul înfrățit Tours, Franța, la invitația primarului Emmanuel Denis. În luna septembrie, primarul Coliban a avut o discuție și cu viceprimarul acestui oraș, Elise Pereira Nunes, care a participat la cel mai important eveniment de mediu din România, Forumul Orașelor Verzi. Tours este unul dintre primele orașe cu care Brașovul s-a înfrățit, relațiile de prietenie începând cu anul 1990.

,,Prima delegație oficială în calitate de primar al Brașovului am întreprins-o la finalul lunii noiembrie, la invitația primarului din Tours. Relația diplomatică între cele două orașe este una dintre cele mai vechi – datează încă din anul 1990 – și reprezentanții orașului Tours, în frunte cu unul dintre viceprimari, au vizitat Brașovul cu ocazia Forumului Orașelor Verzi. La discuțiile pe care le-am avut cu această ocazie am identificat foarte multe puncte comune, în primul rând aceleași aspirații pentru a construi un oraș verde – atât Brașovul cât și Tours-ul au o administrație nouă începând de anul trecut, o administrație cu multe ambiții în zona aceasta. Drept pentru care agenda pe care am avut-o în întâlnirile oficiale din Tours a fost structurată în jurul câtorva dintre aceste puncte comune: ecologia și tranziția către un oraș verde, mobilitatea, educația dar și serviciile sociale. În urma acestor întâlniri și a acestor discuții am câteva idei pentru viitoare proiecte și pentru continuarea demersurilor deja întreprinse”, a declarat primarul Allen Coliban.

Pe parcursul celor trei zile, primarul Allen Coliban a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții municipalității din Tours, dar și cu specialiștii din educație, mobilitate, protecția mediului și domeniul social.

,,În primul rând, pe zona socială, am vizitat bucătăria centrală, o facilitate care produce 8.000 de mese pentru școlile din Tours aflate în subordinea primăriei, dar și pentru cantine sociale, centre de bătrâni și așa mai departe. Este o soluție pe care cred că o putem analiza și replica și în contextul legislației românești, mai ales că avem nevoie de soluții pentru a oferi masă caldă în școli. Anul viitor vom avea bugetat un studiu în acest sens, astfel încât să găsim cea mai bună soluție pentru a oferi elevilor din Brașov o masă caldă”, a explicat primarul.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Prin programul implementat de municipalitatea din Tours, toți elevii din cursul primar de la școlile municipale primesc o masă caldă, în valoare de 10 euro, pentru care plătesc, în funcție de situația socială, între 0,5 și 3,5 euro. Diferența este suportată de la bugetul municipalității. Autoritățile din Tours pregătesc extinderea proiectului și cu micul dejun pentru cei mici. Masa caldă pentru cursul gimnazial și liceal este asigurată de autoritățile regionale.

Un alt proiect din Tours pe care Brașov își propune să îl implementeze, ca proiect pilot, este ,,Recreația în iarbă”, care înseamnă reorganizarea spațiilor din curtea școlilor, astfel încât să se creeze zone verzi dedicate relaxării pentru elevi și profesori.

,,Pe zona de educație am stat de vorbă cu coordonatorii acestui departament și am găsit o idee foarte bună, aceea de recreație în iarbă, o idee de regândire a spațiului curții școlii astfel încât, pe lângă zonele pentru sport și pentru activități didactice, să existe și zone pentru recreere, zone înverzite, așa numitele «mini-păduri urbane», amenajate pe câțiva metri pătrați. Prin urmare acest demers mi s-a părut benefic mai ales prin felul în care el este condus – experții din primărie și peisagiștii stau de vorbă și au un dialog direct cu părinții și cu elevii, astfel încât, la final, forma în care este amenajată curtea școlii răspunde tuturor nevoilor identificate și semnalate de către elevi”, a explicat primarul Allen Coliban.

Una dintre discuțiile importante în cadrul acestei vizite a fost cea referitoare la mobilitatea urbană și la soluțiile alternative de transport, cu accent pe transportul cu bicicleta, viceprimarul din Tours fiind unul dintre promotorii acestui tip de transport. Reprezentanții municipalității din Franța au prezentat demersurile de dezvoltare a infrastructurii pentru biciclete, cu multe exemple de reamenajare a spațiului străzilor, exemple de asigurare a siguranței bicicliștilor în toate zonele de conflict, inclusiv în ieșirile din curți și garaje, dar și cu felul în care sunt dezvoltate parcări pentru biciclete și rasteluri în multe zone din spațiul public. Primarul Coliban și-a exprimat intenția de a replica aceste modele de bună practică, mai ales că Brașovul este deficitar în acest moment la acest capitol.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Și în ceea ce privește gestionarea și dezvoltarea zonelor verzi, orașul Tours este, de asemenea, unul dintre modelele de bună practică.

,,Legat de strategia verde și de ceea ce la Tours se numește «Natura în oraș» – un plan pe cinci axe care implică și comunitatea în mod direct – mi-au plăcut câteva proiecte, mai ales amenajarea de grădini urbane în spații dintre blocuri. Aceste spații publice care până nu de mult erau spații verzi au fost transformate, cu implicarea peisagiștilor și experților din Primărie, în grădini urbane care produc, pe 300 de metri pătrați, aproximativ 800 de kilograme de zarzavaturi și de legume în fiecare an, legume care le sunt oferite cetățenilor din zonă. Totodată, aceste grădini au un rol educativ, propunându-și să implice cetățenii și să îi învețe pe cei mai tineri despre natură și despre felul în care pot să facă grădinărit. O idee similară este și cea legată de livezi urbane, tot în zonele dens locuite, care înseamnă amenajarea spațiului verde cu pomi fructiferi și corelarea planurilor de amenajare cu specificul zonei și cu doleanțele cetățenilor. Tot parte din strategia verde este planul de a planta 1.000 de arbori într-o zi, un experiment pe care primarul din Tours l-a demarat anul trecut și care a avut foarte mult succes. În discuțiile pe care le-am avut, am stabilit că vom discuta o zi în care să fie un concurs între Tours și Brașov, un concurs de plantare de arbori în spațiul public, cu implicarea comunităților. Practic, să avem această provocare verde, de a planta cât mai mulți arbori atât într-un oraș cât și în celălalt, în aceeași zi. Este un plan pe care îl vom comunica în perioada următoare, de îndată ce vom stabili ziua pentru a-l pune în practică”, a subliniat Allen Coliban.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Totodată, autoritățile franceze au prezentat și modul în care sunt amenajate piețele volante, dar și cum au reconfigurat o piață publică acoperită, proiect pe care primarul Allen Coliban vrea, cu sprijinul specialiștilor din Franța, să îl implementeze în cazul pieței și halei de la Star, o piață puțin folosită, propice amenajării unui astfel de spațiu destinat în primul rând  producătorilor locali. Potrivit primarului, planurile de amenajare și concursul de soluții vor fi propuse pentru a fi incluse în bugetul pentru anul viitor.

,,Sunt multe idei și multe proiecte care decurg din astfel de contacte diplomatice și mă bucur foarte mult că am găsit provocări similare și soluții similare în Tours cu cele pe care deja le avem prinse în planul de investiții la Brașov. Chiar dacă, în mod tradițional, genul acesta de relații diplomatice se concentrează mai mult pe sfera cultural-artistică, în cazul de față mă bucur că am găsit multă deschidere și că vorbim de soluții concrete pe care le putem replica, le putem transfera către Brașov, așa cum și noi am transmis partenerilor din Tours din experiența noastră și din soluțiile pe care le aplicăm în Brașov. Toate proiectele enunțate se vor transforma în inițiative concrete care vor implica echipele de specialiști din Tours în zona de consultanță și de transfer de bune practici. Prin urmare, am extins cadrul clasic al relațiilor dintre orașe înfrățite, adăugând o latură practică pe, iată, șapte proiecte concrete pe care vrem să le replicăm și la Brașov”, a concluzionat primarul Allen Coliban.

Descriere orașul Tours

Se află în centrul Franței și este traversat de râurile Loara și Cher. Orașul Tours a fost întemeiat de către gali, care îl numiseră Turones, dar în timpul cuceririi sale de către romani, numele i-a fost transformat în Caesarodunum, însemnând “colina lui Cesar”. Până în secolul al IV-lea, denumirea i s-a preschimbat în actuala formă, Tours.

https://www.youtube.com/watch?v=TWB63aNG0zk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.