
Sâmbătă, 15 februarie 2025, brașovenii amatori de muzică bună au pentru prima dată ocazia de a-l vedea și asculta pe senzaționalul Maxim Belciug într-un recital de chitară solo găzduit de Galeria Ora 0, spațiul colorat și primitor din str. De Mijloc 133. Organizat în siajul Zilei Îndrăgostiților, recitalul promite un spectacol solistic pentru toate urechile, cu acorduri clasice, romantice, valsuri, tango și flamenco, într-o seară în care publicul va putea gusta din plin întreaga magie a muzicii pentru chitară. O muzică „ce se încăpăţânează să sune altfel decât cea izvorâtă din trecerea mai mult sau mai puţin ritmată a arginţilor sunători dintr-o mână în alta”, cum spunea, cândva, însuși chitaristul.
Artist clasic în formarea și preferințele sale, Maxim Belciug este unul dintre cei mai importanți chitariști români de astăzi. Figură carismatică și singulară, artistul activează neobosit, de mai bine de 3 deceni, în slujba chitarei și a muzicii, iar traseul său solistic l-a purtat atât pe toate marile scene ale țării, cât și în străinătate (Serbia, Ungaria, Polonia, Austria, Franța, Belgia, Scandinavia, Italia, Spania etc.).

Este singurul chitarist român care a susținut 4 recitaluri consecutive pe scena Ateneului Român, de fiecare dată cu un excepțional succes la public. A înregistrat pâna acum cinci CD-uri de chitară solo, două în duo cu vioară și două în formula de voce și chitară. Întâmpinat mereu cu entuziasm de către urechea exigentă a criticii și iubit de către public, Maxim Belciug are darul special de a transforma într-un regal fiecare apariție în concert.
Expresivitatea rară, bogăția repertoriului, tranzițiile surprinzătoare, culorile și nuanțele, când pastelate, când strălucitoare, ritmul, notele de ludic și incredibila țesătură de emoții, toate acestea sunt, la Maxim Belciug, ingrediente care pun în muzica lui miez, gust, căldură, viață. Când e cu chitara în brațe, acest om visează din vârful degetelor, iar visele sale sunt molipsitoare. O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori stăpânirea totală a tehnicii, care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi.
La un astfel de concert, te primenești ca la sărbătoare, vii cu inima deschisă și lași chitara să te îmblânzească. Ascultând-o, realizezi că îți vorbește despre tine, despre frumusețe, despre dragoste, despre omenie.
Concertul de sâmbătă, 15 februarie 2025, începe la ora 19:00 și are loc la Galeria Ora 0, str. De Mijloc 133, Brașov. Suport Artist: 40 Ron. Locurile fiind limitate, este necesară rezervarea la tel: 0752 177 600.