Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a avut o discuție informală cu directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană, Claudia David, subiectul fiind efectul secetei asupra culturilor agricole din județ.
„Chiar dacă, din câte am aflat de la d-na director executiv, în județul nostru nu putem vorbi, în acest moment, de secetă pedologică, ne pregătim pentru a putea face față unei eventuale situații de risc generate de scăderea conținutului de umiditate din sol până la secetă pedologică. În acest sens, în prima etapă, având ca bază legală Ordinul comun al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al ministrului Afacerilor Interne, vom constitui, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, un Grup de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice având ca efect seceta pedologică”, a declarat prefectul județului Brașov.
Grupul de suport tehnic va avea atribuții de coordonare a acțiunilor specifice și de asigurare a legăturilor cu Centrul operațional din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. De asemenea, va primi și transmite rapoartele operative și va participa la evaluarea pagubelor produse de seceta pedologică, precum și la întocmirea proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, dacă este cazul.
Din Grupul de suport tehnic vor face parte reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Județeană Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei”, Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Brașov și Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud.