Mii de controale în cadrul planului de măsuri pentru sezonul estival

Peste 7.500 de controale efectuate de pompieri pentru prevenirea incendiilor, de la punerea în aplicare a planului de măsuri pentru sezonul estival (3 iunie a.c.) până în prezent
Angajații structurilor pentru intervenții la situații de urgență au gestionat aproape 100.000 de situații pe linia de competență, în creștere cu aproape 13.000 față de anul trecut. Cele mai multe solicitări au fost pentru asistența medicală de urgență, peste 81.000 de intervenții (o creștere de peste 12.000 față de perioada similară a anului trecut).
Pompierii au intervenit pentru stingerea a aproape 3.900 de incendii, cauza probabilă a acestora fiind, în principal, utilizarea de instalații electrice defecte ori improvizate și focul în spații deschise.   
Pe linia prevenirii incendiilor au fost efectuate aproape 7.500 de controale, fiind identificate peste 1.100 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost constatate 23.628 contravenții (cu peste 2.600 mai multe față de anul trecut), fiind aplicate 3.710 amenzi în valoare de 11.455.820 lei (o creștere de aproape 3.200.000 față de 2018).
În același context, Inspectoratul General de Aviație a participat la aproape 1.200 de misiuni, majoritatea (1.071) fiind intervenții aero- medicale, în colaborare cu SMURD.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.