Mina marină observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia, a fost distrusă

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD – Explosive Ordnance Disposal), a executat ieri, 28 martie, o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă.

Mina a fost observată, ieri dimineață, de pescadorul românesc „Olimpus 1”, al cărei comandant a informat autoritățile române, pe canalele oficiale.

După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina. Nava militară a ieșită din portul militar Constanța a acționat pentru neutralizarea acesteia.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Potrivit instituției, nava militară își continuă misiunea de cercetare-supraveghere în zona de responsabilitate maritimă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.