Ministerul Familiei începe distribuirea voucherelor de 15.000 de lei prin programul pentru creşterea natalităţii

Începe distribuirea voucherelor în Programul pentru creșterea natalității. Primele zece doamne care s-au înscris în program vor primi tichetele pentru tratamentul prescris de medicul specialist. Sute de tichete vor fi transmise în perioada următoare.

„Am avut, astăzi, o ședință de lucru cu echipa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru a discuta stadiul programului. Avem deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea”, a transmis Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.

Comisia de validare a analizat deja peste 600 de dosare și dintre acestea au fost declarate eligibile 350 de dosare. Pe toate aceste dosare, voucherele vor fi trimise prin poștă în zilele următoare, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul.

Citeste și:  Patriarhul Daniel: Nu este suficient să postim mult, dacă nu suntem și milostivi

Sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineterului și Egalității de Șanse, ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere: un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din rețeaua farmaciilor partenere, și un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes.

„Primim în continuare dosare și avem resurse suficiente pentru a ajuta mii de cupluri. De asemenea, avem garanția colegilor din coaliția de guvernare și de la Ministerul de Finanțe că vom avea resurse suplimentare dacă va fi nevoie”, mai comunică Gabriela Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.