Ieri, 2 iulie, ministra justiției, Alina Gorghiu, a efectuat o vizită de lucru la Penitenciarul București Jilava în contextul finalizării a 124 de noi locuri de cazare la această unitate ANP. Realizarea acestei investiții vine în continuarea noilor locuri de cazare realizate în anul 2022 (52 de locuri) și în 2023 (210 de locuri). Lucrările vor continua și în viitor, pentru anul 2024 fiind deja semnat contractul pentru construcția altor 100 de locuri noi de cazare care vor fi finalizate tot anul acesta.
Referitor la aceste evoluții, ministra justiției, Alina Gorghiu, a declarat următoarele: ”Penitenciarul București Jilava realizează an de an investiții pentru realizarea de noi locuri de cazare la standarde europene, 124 tocmai au fost finalizate. Investițiile totale numai la acest penitenciar în 2023 și în 2024 până în prezent sunt de aproape 6,4 milioane lei, dintre care aproape 6 milioane spațiile propriu zise iar restul pentru dotările aferente. Este un efort major pe care statul român îl face pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție. Reamintesc faptul că anul acesta au început, pentru prima dată după anul 2000, lucrările la unități noi ale sistemului penitenciar, la Unguriu (jud Buzău) și la Berceni (jud Prahova). La finalul acestui an, vom avea 20% grad de execuție a lucrărilor, ceea ce este spectaculos. Reușim într-un an de zile ceea ce nu s-a reușit în ultimii 30 și ceva de ani în România. Sper ca ANP să continue în ritmul acesta, pentru că realmente este nevoie de infrastructură nouă în sistem. ”
Penitenciarul București Jilava are un efectiv de 1156 de persoane private de libertate iar vizita ministrei justiției a cuprins și o analiză a experienței acumulate în domeniul organizării muncii acestora în contextul în care unitatea este în mod constant între primele 3 din țară după numărul deținuților folosiți la muncă și după cuantumul veniturilor realizate. În prezent, sunt deschise 74 puncte de lucru cu 632 deținuți (54,67%) din care 411 muncesc în interiorul penitenciarului, în interesul locului de deținere (bucătărie, grădină, construcții, etc.), 4 deținuți sunt selecționați în regim de prestări servicii în interiorul locului de deținere și 217 în exterior. Dintre aceștia, 54 de deținuți în regim deschis muncesc fără supraveghere. Veniturile realizate din munca deținuților în anul 2023 au fost de 8.956.625 lei iar în anul 2024, până în prezent, ele sunt la un nivel de 4.557.351 lei (60.12 % din planul propus). De asemenea, Penitenciarul a realizat în anul 2023 o producție proprie de legume de 52,59 tone (128,4% din necesarul unității).
Referitor la activitatea de școlarizare, la acest penitenciar din anul 2017 se organizează învățământ pentru clasele I – XIII. În anul școlar 2023 – 2024 au fost înscrise pentru această activitate 100 de persoane private de libertate iar un deținut și-a continuat studiile superioare. De asemenea, în unitatea ANP există programe de formare profesională cu o medie anuală de 3 cursuri în diferite domenii la care participă 42 deținuți pe an.
Ministrei justiției, Alina Gorghiu, i-au fost prezentate și măsurile luate în vederea trecerii Fortului 13 Jilava din administrarea Ministerului Justiției prin Administrația Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul București Jilava în administrarea Consiliului Județean Ilfov în vederea valorificării potențialului său istoric, social, cultural și turistic. O Hotărâre a Guvernului a fost adoptată în acest sens în ziua de 28 iunie 2024. În acest context, ministra justiției a arătat că transformarea Fortului 13 Jilava într-o instituție muzeală care să arate etapele istorice prin care a trecut această clădire precum și dramele și ororile regimului totalitar comunist din România va reprezenta un demers cu un rol educativ foarte important. La rândul lor, specialiștii prezenți au arătat că trecerea suprafeței de teren și a construcțiilor aferente reprezentând Fortul 13 Jilava în administrarea Consiliului Județean Ilfov și proiectul avut în vedere nu afectează activitatea curentă a Penitenciarului București Jilava nici din punct de vedere al siguranței locului de deținere și nici din punct de vedere al activității sectorului de producție.