Ministrul Educației explică modul de funcționare a unităților școlare de pe 8 februarie

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a adus lămuriri suplimentare privind modul în care vor funcționa unitățile școlare începând cu semestrul al doilea. Cîmpeanu a declarat în direct la Realitatea TV că modul de funcționare va fi determinat de scenariul în care se află localitatea în care unitatea școlară se află, în funcție de rata de incidență a Covid-19. Excepție fac doar universitățile, care, indiferent de scenariul localității, pot decide modul de desfășurare a cursurilor.

„Avem în momentul acesta trei modalități de funcționare pentru unitățile școlare preuniversitare în funcție de rata de incidență. Astfel, în localitățile aflate în scenariul verde toate unitățile școlare vor funcționa cu prezență fizică la școală. În localitățile aflate în scenariul galben rămân deschise grădinițele, clasele din învățământul primar, clasele I – IV și clasele terminale VIII și XII. În cazul localităților aflate în scenariul roșu, prezența fizică la clase va fi permisă doar la grădinițe și clasele primare. Excepție fac doar universitățile, care, indiferent de scenariul în care se află localitatea au posibilitatea să aleagă modul de desfășurare al cursurilor”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Citeste și:  Centrul de Monitorizare și Control Trafic va fi deschis până la sfârșitul anului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.