Ministrul Educației: Probele scrise ale Evaluării Naționale și Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie

Reluarea cursurilor în școli va avea loc după încetarea stării de urgență, iar probele scrise la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020 ar putea fi organizate în luna iulie. Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că programa pentru examenele naționale nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea.

„Vreau să fac precizarea că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România, precum și de măsurile comunicate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor ca elevii, studenții și cadrele didactice să fie în siguranță”, a precizat Anisie.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Ministrul Educației a mai spus că situația școlară se va încheia cu minimum două note la care se adaugă nota din teză acolo unde este cazul.

Totodată, admiterea la facultate se va organiza după susținerea examenului de bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat după examenul de lincență sau disertație.

„Toate aceste măsuri pe care le-am luat împreună cu partenerii educaționali pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, a mai spus Anisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.