Ministrul finanțelor a prezentat primele efecte ale introducerii sistemului e-Factura: Avem o veste proastă pentru cei care credeau că nu va merge

Sistemul naţional e-Factura a preluat bonuri în valoare totală de 16 miliarde de lei în doar şapte zile de când a fost introdus pentru tranzacțiile dintre firme, potrivit unei declarații a ministrului finanțelor, Marcel Boloș. Acesta a reamintit că sistemul conceput pentru a reduce frauda TVA va funcționa în paralel cu cel clasic până la jumătatea anului, când va deveni obligatoriu.

MArcel Boloș a precizat că au fost preluate în sistem peste 2,7 milioane de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei, precizând că se aşteaptă să se ajungă la un milion de facturi pe zi.

“Aş face câteva precizări legat de modulul e-Factura. Avem o veste proastă pentru cei care credeau că ne va pica sistemul şi nu va merge sistemul şi modulul e-Factura. Până în momentul de faţă au fost preluate în sistem 2.775.421 de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei. Maximul l-am atins în ziua de vineri – 675.000 de facturi. Ne aşteptăm ca în cursul acestei săptămâni această creştere să ajungă până la un milion de facturi pe zi”, a declarat Marcel Boloş, luni, într-o conferinţă de presă, potrivit Rador.ro.

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

Începând cu data de 1 iulie, firmele care nu vor raporta electronic facturile vor fi amendate cu sume de până la 5.000 lei.

“Până la data de 1 iulie avem regimul acesta opţional pe care vi l-am amintit, neraportarea în sistemul nostru electronic, în modulul e-Factura constituie contravenţie. Pentru microîntreprinderi avem faptă contravenţională sancţionată între 1.000 de lei până la 2.500 de lei, la întreprinderile mijlocii, amenda este între 2.500 – 5.000 de lei şi întreprinderile mari 5.000 de lei până la 10.000 de lei”, a mai declarat Marcel Boloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.